Uşor atins
de iubirea ce
mi-ai promis,
uşor confuz
de dorul ce m-a
cuprins,
gândul meu, încet
,se trezeşte…
din somnul de
frumuseţe !
şi îşi adună
toate clipele
din trecerile
sublime
şi din amintirele-mi
frumoase
cu tine
Cu nerăbdare
îşi pune, una
după alta ,
toate dorinţele
în litere aldine
şi,din frază
lungă de visare,
de vâlvătaie de
dor mistuit,
mi se naşte o
idee…
(ideea de-nălţare
înspre tine
şi de-a-mi fi,toată,
doar îmbrăţişare… !)
Gândul meu frumos,
încă ţie nerostit
,
se-nfoaie
uşor,
uşor
şi îşi arată
muşchii…
se-ntinde mult
prea mult…
de-mi cuprinde
toată simţirea
până mă
transpune,cu tumult,
într-o lume preaplină
de fantasme…
şi de noi !
Il simt cum mă ia
de mână
şi mă plimbă aiurea…prin
toate raiurile,
prin nemaivăzute cotloane
şi magice labirinturi…
unde te văd ,(o,preafrumoasă zână !),
numai pe tine !
Si-apoi,
zvâcnind a iubire
şi-a vrere
de-mplinire,
cu toate cele fireşti mă-nfioară
până ce trupul mi-e-n
călduri…
de mi se face
frig !
până ce trupul mi-e-n
frisoane…
de mi se face
leşin !
de-alinturi,
de plăceri,
de visări…
cu noi
doi
Dar,în
subconştient,
îl aud cum te strigă pe nume
şi-l simt mereu aievea
ca o mare întrebare…
ce mă obsedează
şi pe mine
până la
epuizare !
De-aceea şi eu
te-ntreb ;
când o să-mi vii,
când o să-mi fii…
şi focul de inimă
să-mi stingi…
tu,
iubito !?
………………………
fiindu-mi
,totdeauna,
numai una !
