Dupa plecarea ta,
de-atâta întuneric ce s-a lăsat
de-atâta întuneric ce s-a lăsat
in urma trecerii timpului,
prin rost de scurgere a vremii,
negrul ce ma-nvaluie
ma face sa ma simt uitat...
prin rost de scurgere a vremii,
negrul ce ma-nvaluie
ma face sa ma simt uitat...
Si-n sufletu-mi de vioară
nici păsările nu le mai aud cum canta,
nici chemarea-mi de tine
n-o mai pot spune!
(A ta iubire,prin intuneric,
nu mai poate să-mi vină la timp
n-o mai pot spune!
(A ta iubire,prin intuneric,
nu mai poate să-mi vină la timp
şi mi-e un dor nebun de mugurii-ti preaplini...
gata să erumpa!)
Tot lasandu-ma uitat,
o ploaie de ganduri negre ma cuprinde
si... dupa ploaie,ca si speranta
pentru inca o clipa de fericire
petrecuta cu tine, pot vedea, totusi,
magicul curcubeu de dragoste
răsărit ca o punte
între ce a fost iubirea noastră
şi câtă o să mai fie!
Tu trebuie să ştii,iubito,
că negrul hulpav ce-l laşi in urma ta,plecandu-mi,
ca noaptea mă-nfioară
şi gândurile-mi vor pleaca
hai-hui ori şui
să caute alt licăr de lună
oglindit în alt ochi de apă
ne-ncepută...
daca tu nu-mi vii !
daca tu nu-mi vii !
.......................................
Şi negrul,de-i umed,
Şi negrul,de-i umed,
înghite lacom toate culorile,
cu vrajă
Şi mult alb de-aş turna...
prin fereastra ce mi-ai lăsat-o deschisă,
cât alb mi-ar trebui sa ti-acopar
atâta negru umed...!?
0 comentarii: