Eşti prea departe fântâna mea
cu nesecat izvor de fericire
şi de-atâta sete de tine
buzele-mi sunt arse...
iar sub gene,în ciuturi vii
cu icoana ta oglindită,
verdele-mi din irişi
se ofileşte
În inima-mi durută
şi prea fierbinte de dor
de tine,
de tine,
de-atâta aşteptare,
când tu-mi eşti plecată
şi ritmul vieţii îmi dă în clocot
Îmi zvâcneşte o tâmpla ca nebuna,
când tu mă laşi uitat…
când tu mă laşi uitat…
seva mi se prelinge prin rost de timp
nescăldat printre maluri de ape
nescăldat printre maluri de ape
şi nesărutat cu roua pelalelor-soapte
din floarea-ti de sublim
De-atâta sete de tine,
IUBIRE,
gândul mi se ridică si-mi tot creste...
şi-o ia razna!
Ar trebuie să plec îndată,
să caut izvorul fântânii de vis,
de-ar fi să urc munţii...
si pietre colţuroase
piciorul să-mi scrijelească,
de m-aş prinde-n prundiş de ape
tot as pleca să te caut,
până dincolo de margini
de visare,
Fântâna mea
cu nesecat izvor
de fericire !
0 comentarii: