POEZII de Ion Cireasa

Când vreau să uit
de lumea asta
îmi închid ochii...
şi-n liniştea din mine
sunt doar cu Tine.

Într-o clipă
toate cele văzute,
atrase-n abisul
în mine nemărginit,
se contopesc fără de formă,
fără de culoare şi urmă...
ca şi inexistente.

Sunt lucruri,
fiinţe şi stări
ce le-am văzut
şi trăit de mii de ori
şi totuşi,
cu greu imaginate,
le caut printre amintiri.

Chiar şi cu ochii deschişi,
în spatele meu
nimicuri sunt toate,
lipsă-i şi Pământul,
de parcă universul
ar începe cu mine.

Şi dacă am vedea totul,
eu aş fi,
la fel şi tu,
oriunde-am fi,
centrul universului?!
Nu, nu se poate!
Fără de rost, ar fi toate!
.......................................................
Şi-acum, să-mi spui,
care ar fi sensul existenţei
fără de Tine şi taina noastra?
şi fără visele cu miezul de vrajă
şi de ce să pierdem secunde aiurea...
(...când florile nu pleacă pe orişiunde...!)

În fiecare clipă
aştept cu nerăbdare,
cu gândurile-n muguri
şi-n muguri
adunate vise,
să-mi înflorească
în frumoasa-mi primăvară
ramuri de iubire.

Şi-n cupa de floare,
mângâiat de adieri uşoare,
să-mi înalţ spre cer iubirea
dorinţă mi-e-nflorirea!
.................................................
Spini şi pietre
să plesnească-n pulberi
căci tâmpla nu-mi este albă...
decât de-acum iubire....
aşteptându-te să urci pe-o nalbă
stea în ochii mei să fii...
tu, zâna zânelor din poezii!

Frumoasa din Lună
trebuia să vină
dar ai ascuns-o...
făcându-ţi mii de gânduri
şi, iată, s-a făcut minune !
că doar Lumina
versus gânduri negre
dospeşte, ca un descântec,
printre rânduri.

Ea nu pune
drugi de fier iubirii
şi nici măcar un lacăt...
şi a cerut dreptul
la-mplinire
într-o noapte magică...
prin cântec de inger...
din ceruri deschise de mine,
pentru ea, în văzul lumii !

Uimire-mbrăţişată,
să nu te sperii !
căci drumul tău prin lume
ca-n vis se va petrece
şi tu porţi acum insigna...
precum minunea
rămasă pe veşnicie
iubită...în Răsărit de soare !
.............................................
Alege pentru ochi
un verde-negru...
iar, pentru suflet, mov
şi mă voi cerne
cu sute de zâmbete
abstracte
şi-n replică le vei întoarce
sub privirile duioase
ale Păsării-măiestre.

Nicio furtună,nici uragane
nu te mai pot întoarce...
un înger n-are teamă
şi nu-şi greşeşte drumul
niciodată.

Plecată cu toata dragostea
spre tărâmul cunoaşterii,
eu te voi zidi în mine
şi nerostitele cuvinte
îţi vor fi doar şoapte
cu rost de-mbrăţişare
şi gust de sărut...

(...iar bătăile din calde luturi
vor fi secunde suprapuse...)

Atunci, Luminile se vor stinge...
şi noaptea va fi o veşnicie,
când soarele apus între coline
se va topi ca mierea...
marea mea taină...,
de-acum mărturisită!
.................................................
Eu iubesc florile,
până la nefiinţă!
Am răsădit splendori...
şi cu palmele mele
am mângâiat
zeci de mii de garoafe,
trandafiri şi crizanteme
şi tocmai de aceea
tu le porţi în braţe
cu alura de regină !

Da,marturisesc,te iubesc !
şi ti-aş răscoli tot cerul...
de-ar fi ca tu,în glumă,
să mi te-ascunzi...
(ca eu sa nu-ti vad nurii...)
preafrumoasă balerină!
………………………….
De-acum ale noastre cântece,
surâsuri...şi dragoste adevarata,
toate îngemănate,
vor uimi o lume-ntreagă !

Citesc
de-atâtea ori
şi ştiu pe de rost
cum se poate cerne,
ca şi fulgii de nea,
un suflet curat!
topindu-se de tot...
într-o albă iubire !

Văd,
pas cu pas,
fiindu-ţi aproape,
cât munte se poate urca
pentru-a cuprinde-n
braţe şi săruta
o floare-de-colţ.

Ştiu
cât de departe
te poţi înălţa, purtat de dor,
căutându-ţi perechea,
suflet nemuritor!

Aş vrea, acum,
să-nchid între palme,
de-abia citită,
Cartea cu suflete !
şi să te simt pe tine...
spunându-ţi:
Te iubesc, femeie!

Am aşezat într-un album,
cu-atâta drag,
din zeci de desene
doar câteva.

Desigur,cu patos,
dintr-un condei
dezbrăcam mugurii
rotunjiţi de seva
dulce-a tinereţii,
desenam mersul fastuos
al femeii...
purtând în mână flori

Sau arătam
cum soarele-mbrăţişează
cu tot cu mare zâna...

Dar nu gândeam
că banale desene
pot zâmbi...!
trădându-mi sentimente...
............................................
(şi ca pot uni destine !)

Acum vin la marea
ploaie de şoapte
plină cu iubirea
suflete blânde
cu priviri calde
şi din cântecele toate,
clipă după clipă,
atrase de trăiri cu patimi
îşi vor umple însetate inimi

Primeşte-le!
Fericite, să fie!

Şi-n întinderea imensă
vin să se privească
şi vântoase
şi-ar vrea să se recunoască
în vreun fel frumoase
răscolindu-ţi sufletul
şi pătându-ţi oglindirea

Să nu fii supărată!
Priveşte-le, doar!

şi vor glăsui nebune
şi-n hora lor de iele
se vor prinde cu demoni
la margine de lume
fără a mai şti de ele
............................................
Om de nimic,
mâna-ţi va rămâne
încremenită,
când răul din tine
te-ndeamnă
să atingi minuni!

Cândva vedeam
şi tot spuneam
că resturi căzătoare
ce mai licăreau printre stele
se vor preface-n nimicuri
stingându-se-n adâncuri
văzându-te o Stea
ce luminează tot universul
Eu nu le voi pedepsi
freamătul de invidie
pentru că aşa ai fost aflată
şi-n sfere-nalte iubită
dar, că eşti rănită
şi cu vorbe grele hulită,
în întuneric le vei ascunde
urmele lăsate prin verde-mi
Şi, uite-aşa,
eu cuprins în tine
tu întrupată-n mine
cuvintele mele fiind la tine
ale tale fiind la mine
şi-n primăveri fiind icoane,
înţelepţii lumii se vor mira
spunându-ţi, străine, cuvintele noastre:
,,Fiinţă, tot ce-ţi doreşti vei avea,
dacă tu te rogi cu sufletul curat!
Crede şi rămâi adăpostită-n Domnul
şi-ţi vei cunoaşte fericirea, nemurirea!
..............................................................
În vreme,
cu vorbe de duh,
şi la noi
un mare înţelept a spus:
,,...Spiritus!
...Corpus!...Alinturi!,,