Aşa cum se-nfrigurează iubirea
pe plita-ncinsă a dragostei ,
odată cu trecerea timpului...
şi eu simt cum , de-atâta frig !,
mă trec fiorii cuprinderii

Când ,cel de pe urmă gând al meu
se-alintă…mână-n mână cu visarea-mi
şi , printre depărtări de vis , pătruns ,
îl simt cum îşi picură lacrămă de dor

Apoi ,cu ochi mare de visare
şi privire aproape-nceţoşată ,
(cu pupilă mărită !)
îl văd cum se-aruncă ,bezmetic,
peste rugul ei de iubire
şi se tot arde… pătimaş ,tot şi eu
îl las în voia sorţii...
căci nu-i mai pot
face nimica
……………………………………………..
şi-n urma iubirii-mi,
s-arunce toată cenuşa
arderii-mi…




Un gând ,un pic cam îndrăzneţ ,
mi-a rămas ,cu nerv , în subconştient
şi,la fiecare-nnoptare , ­îmi tot creşte…
până când nu voi convinge soarele ,
cam iubăreţ din fire,ce-i drept !,
să mă lase ,numai pe mine ,
să caut , prin toată noaptea
şi peste tot cerul , luna…
apoi s-o-mbrăţişez
şi s-o invit
la dans

pân-atunci,însă,tangourile
şi piruetele mele cu ea
nu-s decât vise măreţe
căci,nici nu ştiu
dacă el ar vrea…
sau, până când
să mai suport,
inervarea-mi
din gând !
……………………………………
deci…precum se pare,
(căci fără de-ncetare
soarele apune şi răsare…)
nici doar aşa,-ntr-o doară,
eu nu mai am vreo şansă
să mai pot dansa cu luna !





Din toate trăirile avute pan-acum,
de la răsărit şi până la apus de vis,
chiar şi cele din tot miezul visării !,
tivite cu migală pe marginea mătăsii
cuvintelor pline de magie ale sinei mele,
până la-nnoptarea-mi din gânduri,
mi-e de nedescris ,încă, doar una

aceea prin care luna-mi va surâde !  
zvâcnind ,din când în când,a dragoste deplină
iar gându-mi de iubire, zănatic şi plin de sine ,
broderie spartă-i va face peste cearcănul nopţii…
(lăsându-mi la vedere şi accesibilă
toată splendoarea-i !)

şi,ca şi-o ultimă dorinţă,
mai am păstrat un singur gând !
de-ar vrea ,să-i pot lăsa
cu-o dulce sărutare şi-un însemn...
peste buzele visării…ca şi semn
că-mi aparţine,doar mie,
şi mi-i o mare
iubire !






Soarele-i singurul vinovat
pentru tot omătul şi frigul...
zic şi eu, aşa…

căci,tot vrând el să vadă luna ,
a-nnebunit cu totul,arătându-şi dinţii…!,
şi-a suflat ,oftand , vânt cu volburi
albind tot pământul
cu ninsoare

şi-acum ,când răsare ,
pământu-i pare-a fi chiar luna !

şi chiar în miezul zilei,
cu-o blândă mângâiere
­îl sărută ,perversul ! ,
peste albul scânteietor…
dându-se de-a rostogolul ,
peste tot pământul ,
răcorindu-şi razele
şi dorul de lună !

dar,când el apune şi se lasă-n noapte,
eu mi-aştept zâna albă…
şi-mpreună depănăm poveşti
­cu suspine şi şoapte
(despre una,despre alta…) 

………………………………………………………..
şi facem mare haz de soare,
când ,din nou, razele-şi arată !




am prins-o, să ştii ! ,dintr-o singură mişcare…
peste-o noapte valsând, paşii dansului cu visarea,
gând cu gând ,exersând…
marea iubire !

şi-n vals,cu multă candoare,
către ea-mi risipesc,acum,
toate gândurile-mi

(şi-n mare rotocol, cât se poate de mare ! ,
peste-al său tărâm de vis, mare cuprindere-i voi fi...
turnându-mi toată iubirea ,ca şi fulgii de nea,risipită ,
peste marea-i albă de visare ! )

Mai trebuie,doar, să-i fiu şi tare,
când rafale puternice de cerneri magice
mă vor  învolta , mult prea mult,
peste slovele-i calde şi peste-ale sale poeme...
când mă vor tot azvârli , aşa,-ntr-o doară,
ca şi pe-un necuvânt
încă nerostit !
……………………………………………………………….
şi-atunci,cu toată-ncordarea-mi,
printr-o uimitoare fulguire,
peste-al tău eden de visări,
cu toate ninsorile-mi
din gânduri,
mare troienire-ţi voi fi...
mare cât o mare 
de iubire !






Nimeni ,niciodată,niciun zăvor
nu-i va mai închide iubirii ,
când şi tainele Nemuririi le vor fi,
toate, descifrate fiinţelor
create cu-atâta dragoste
de Domnul !

Doar atunci, iele cu demoni ,
ca şi fulgii de ninsoare,
purtaţi de-un vânt nebun,
se vor risipi dincolo de lume…

Si-atunci,zâne cu luceferi 
vor dănţui de fericire,
cântând cu serafimi  
cântecul sublim al iubirii…
şi se vor iubi uimind
tot cerul şi lumea

Dar, Luna-i numai una
şi mi-e muză-ntotdeauna
şi o vreau să-mi fie totul…
când şi ea , se ştie ! ,
ar vrea să-mi fie ,
doar mie,
şi cântec
şi iubire !
…………………………………………………
însă,făr-a face vreun păcat,
numai cu voia Domnului ! ,
voi lăsa Soarele-nlăcrămat…
să-şi caute şi singur
o altă iubită !





Marea fulguială
a-nvăluit pământul…
şi cerul se-nfrigurează
de-atâta ninsoare !

Iar vântul ,ca nebunul,
face rotocol pe sub fereastră
risipind , ca-n basme ,fulgii de nea...
şi-n suluri mari adună
toată zăpada

Cu uimire privesc albirea
şi-n ochi de gând îmi răsare-o idee...
de-a-mi lua calul alb şi-n sanie de vis
s-alunec până la fereastra zânei…

(vreasc după vreasc să-i arunc
în soba-nfrigurată…
iubirea înteţind ! )

Si , de călduri cuprinsă,şăgalnic,
poate-o voi lovi cu bulgări…
şi ,-n joaca noastră frumoasă,
poate-mi va topi ,cu un surâs ,
albele-mi ninsori…
de gânduri !





Gândul de azi ,
un pic mai înseninat decât cel ieri,
mă ia de mână…şi mă ţine strâns,
nerăbdător,de parcă s-ar teme
să nu-l vadă cel de mâine !,
şi-ar vrea să mi-arate
ce ,de la un timp,tot caut…

Dar , fie ce-o fi,eu nu-l mai cred !
pantru că- ,ntotdeauna , toate gândurile
au încercat să mi-arate calea şi locul
pe unde mi-am rătăcit ,
de multe ori ,paşii…
căutând adevărul
şi iubirea

Insă ,astăzi nu-l mai vreau
şi nu-mi mai trebuie …
(gândul de-abia trecut
şi nici pe cel de mâine
nu-l mai aştept.. !)
căci mi-am aflat singur
rostul şi-mplinirea-mi
şi ,de-aici,de peste tot,
peste pământul cald
şi ceru-mi de visare,
iubirea-mi tot surâde !
…………………………………….
şi-n cuprinderea-ţi voioasă,
voi rămâne dulce crăiasă…
cât de mult şi cat timpul 
îmi va permite !