se poate face-atunci 
cand toate-ndemnurile 
pentru-o rostire fara de pacate dispar...
duse peste culmile-nnoptarii

pentru ca ea şi el să-şi rostească
iubirea cât se poate de bine
şi cand semnele de-mperechere de note
puse-n arpegii pentr-un duet de cântare
pot face ca sinele sa-şi încoarde arcuşul de vis
peste violina din suflet a sinei
sau cand vocea lui de bariton se suprapune
peste vocea ei de soprană perfect
lasand strigătele de uimire 
sa se-auda printre randuri

(ca si când în visare 
gândurile cele mai bune ale ei
şi necuvintele-i nerostite încă
se confundă cu-ale sinelui
andante şi allegro şi da capo şi-apoi viceversa
până devin complementare !
întregind trăiri de demult visate  )

si-atunci chiar şi dorinţele ce se vor împlinite
se pot scrie toate mult mai bine
dacă filele sunt făcute sul
ori partiturile sunt împăturite
ca la un tambur ce-nregistrează cutremure
pozitionat pe verticala timpului

cand peniţa de scriere poate să lase
urme adânci de trecere şi de freamăt
rând după rând
unduire după unduire
din toate...
si de la un capăt la altul scrijelind 
toate literele ori notele
cu deosebită delicateţe !






Poate fi un miracol
să vezi cum îţi răsare norocul
din abisul visării cu ochi lăcrămat de dor
şi cu flori de iubire la reverul răsfrânt…
înalt şi frumos ca un prinţ
şi preaplin de fior !

de-aşa-ntâmplare nici nu mai ştii
de ce şi la cine surâzi !
lăsându-ţi larg deschise braţele
cercând să-l cuprinzi tot deodată
(să fie doar pentru tine răsfăţ
fără de limite şi totodată
mângâiere a iubire…)

cu ochii-nchişi te vezi
cum împleteşti cu deget fin
rază cu rază făcând magic fuior
ca să-ţi umple sufletul cu Lumină

şi cânţi de uimire !
dar cuvintele nu-şi mai găsesc silabe
iar toată rostirea ţi se-ngână fără de noimă
cu sunetele-auzite din freamăt de toate
până ce vocea ţi se pierde-n şoapte…

şi-atunci te laşi luată-n braţe
de prinţul răsărit din sângeriul visării
şi dusă peste toate-nălţările
de miracol uimită
îţi rosteşti iubirea doar în gând…

şi laşi necuvintele să se rupă-n figuri
cu stil ori fără de stil !
litere după litere
silabe după silabe
într-o fluidă scriere
de impresii
şi de senzaţii
de trăire…
magică !




Adevărul trebuie spus oricand
cu tărie şi cu multă convingere
iar cuvintele scrise apăsat
ca să fie bine conturate
în orice ochi de citire !
şi-ntipărite adânc în memorii

altfel rostirile ori scrierile
făcute cu jumătăţi de măsură
vor fi-ntotdeauna percepute
ca fiind fără de noimă…
şi chiar subconştientul te va avertiza
că nu ai avut nici curaj şi nici vână…
şi vei avea coşmaruri în tot timpul !

(cum că pietrele de visare
îţi macină gândurile şi le tot cern...
de la un capăt la altul
ca să curăţe din ele neghina
ca mai-apoi tu să ai puterea
de-a pune în lumină adevărul absolut ! )

căci altfel…
în faţa sinei de confruntare
până şi necuvintele ţi se vor rupe
literă cu literă
silabă cu silabă
dacă rostirea şi scrierea
nu-ţi vor fi pe de-a-ntregul adevărate
şi-ntotdeauna cernute…
şi mieroase !




Iubit în taină
ca un făt-frumos
trecut prin genunea de-nnoptare
acum răsare falnic cu flori la pălărie
din cununa iubirii luate
un mândru Soare

cu lumină mare între pleoape de ochi
încet clipocindu-şi razele-mpleticite
îi lasă nopţii pe margini
picuri de roş-aprins
şi-arome nebune
de visare

(se ridica apoi încet…
mai frângându-şi câte-o rază
printre malurile de ape
mai cu sclipiri roşiatece prelinse
de jur-mprejuru-i rotund
în alint de-nălţare !)

şi din focul magic vălurit
se desprinde şi zboară ca gândul
tot mai sus dus…până peste culmi !
apoi se coboară pe sub ceruri înstelate
să afle şi prin galaxii răspuns
la toate câte-ar vrea să ştie…
de când s-a convins că iubirea
e mai dulce dincolo de amurg
şi că toată visarea-i cu rost
doar în toiul nopţii
în genune apus…
………………………………………………………………………………..
şi uneori în zori…
când visul se-nfiripă iarăşi
şi visarea-i surâde tot mai dulce !





Gândesc să aflu Nemurirea
şi tot timpul privesc... cu interes !
prin fereastra albă şi rotundă a nopţii
pe unde gândul îmi zboară departe
înspre toate câte mi le-aş dori
şi cu jind mă uit către luciri

cu smerenie cer Domnului cu insistenţă
(din prea multă rugă de sihastru
şi din prea multă-nălţare de gând
rostit în taină şi-n penitenţă…)
să pot vedea cât mai de-aproape
toate câte-mi vor răsări în cale
şi să pot să le ating 

însă deodată se face o mare minune !
şi văd cum se deschid toate cerurile
văd cum se umple de roş-aprins
tot rotundul  de vis al nopţii 
fantastic scânteind pe margini
puţin câte puţin a iubire 

până când o zână se iveşte…
şi-n faţa gândului meu sfios
se-nclină frumos a rostire
cerându-mi cu glas mieros
să-i pun pe frunte o cunună
împletită cu raze de soare
(şi-n palmele-i fine de minune
picuri cu luciri de mărgăritare)

Doamne m-aş lăsa cuprins de vrajă
şi i-aş tot cânta o serenadă
(frumoasei cu rochie albă de mătasă
şi cu trenă de stele în urmă de visare...!)
cu alai de serafimi şi cu menestreli
aş duce-o cu toată dragostea
întisă mare pe-altarul iubirii

apoi aş face-o să-mi cânte
despre toate cele divine şi câte-n stele
în fiecare noapte tot întorcând
clipele de iubire petrecute-mpreună
pe toate părţile posibile cercând
să atingem sublimul trăirii
până la sfârşire…de vis
………………………………………………………………………………
în genunchi făcând plecăciuni
şi mulţumind mereu ţie Domne
pentru-o asemenea-mplinire de rugă !





În fiecare dimineaţă
cu sunete de harfa şi cânt de violină
când toate cele pământeşti 
de-abia încep să prindă viaţă
frumoasa ivită din lună se coboară…
se scaldă alene în spumă
de apa ne-nceputa

pe maluri cu nisipuri aurii
îsi plimbă uşor piciorul fin
urmând contur de inimă
şi de dor
si cu fior 
îsi tot piaptănă-apoi 
toate splendorile printre degete

(atunci Soarele se-nflăcărează
ridicănd uşor de peste cer
voalul cu luciri de stele
şi la fereastra rotundă a nopţii
i se furişează printre gene
frumoasei despletite )

i se-aşează-n leagăn de visare
peste toate cele... şi îşi alintă visul
în stropii de apă ne-ncepută
prelinsă zânei peste pleoape de visare

până când arătarea cea frumoasă
se risipeşte cate-un pic
şi dispare…
să privească iar printre stele
peste-o altă-nnoptare de sine !
să vadă şi să cheme în a ei cale
luceafărul frumos al dimineţii

…………………………………………………………………….
să-i vină iarăsi cu gând de-amor
odată cu un nou răsărit de soare !





Di notte
ombra densa
lentamente espulso
come una nebbia in lontanantza
il vento portava
spinto dalle crescenti scompare sole

Luce diffusa dolce
accarezza le palpebre
si apre il mio
facile
come un bocciolo di fiore
due palle magiche

Mi zveglio nel buio
e paralizante
e immerso nella luce
dati di agente
sorridendo per non sapere chi
voglio sapere su di me

Provo a cancellare dalla mia mente
brutti sogni strano
nata di notte
di pensieri presi
e sentire che ogni giorno
come e le cose invisibili
ancora meno obsolete
o durante la notte rinnovata
mi incanta ancora

Come una fascino
luce mi attrae
e finestra basculante
la mia anima
e ricevere
miracolo stupito
un’altra alba





At night I spend time
trying to find out where the spell
you put on fire any heart
when the divine sounds fantastic
and glitz are trickling
from the starry sky

and splashes of shining light
of milky way flowing
rhythm of the celo and violin
or allegro andante
until I close my eyes
and think of me doing great wonder about
how many are all in the stars

but the amazement I transpoze into a fairytale
and I guess all I belong
to when the world

so take my hand
and fairy on after the Middle
the most beautiful heavens over
what I do with the eye
all the way from the Big Dipper

then I would let her spell to bore through
all the ins and outs of heaven
to see what mysteries may hide
under the veil of a fine silk
so beloved beauty