Trecut ,cu măreţie,
de la răsăritu-i de vis
şi până la magicul apus,
mereu, cât e ziua de mare,
din vreascuri rupte din raze,
Soarele-i
face cuib
iubitei sale…
Ca să le fie culcuş…
moale şi fin ,ca de pluş !
când istovirea-i de peste zi,
(din
toată urcarea-i spre-nălţimi,
de la ivirea-i din genuni
şi până la amurgul de sine…)
îi va pune geană de visare
peste geana lunii
şi,-n braţele ei,
să poată să-şi ostoiască
tot dorul de-a ei iubire
şi toată vâlvătaia din inimă
să-şi liniştească…
……………………………………………….
şi-apoi, să poată să trăiască,
vis în vis,cu-a lui iubită,
o magică iubire celestă
şi
nemaivăzută…
din
toate timpurile !
