De-acum,
mai mult ca niciodată,
acum,când şi iubirea-mi cântă…!,
cine mi-ar mai ­î­nchide ochiul visării
şi cum mi-ar mai opri zborul
către culmile magice
ale florii-mi-de-colţ !

Căci,trebuie să se ştie…
ca să-i pot mângâia fineţea petalelor,
munte peste munte aş tot urca…
până când aş atinge ,măcar un pic,
frumuseţea-i divină !

Dar ,odată ajuns peste-ale ei culmi,
mai am un singur dor…
ca ,dacă se mai poate,
ea să mă lase să-i mângâi a ei floare …
până ce-am să mor…
de-atâta dor !

……………………………………………
Doar aşa…ca să-mi pot creşte ideea
de-a-i oferi toată dragostea…
şi-apoi,cu trăire maximă,
să mi-o-ntregească…!





E mare sărbătoare
în univers căci ,din nou,
marea cea mare a iubirii
cântă…ca şi o sirenă, seducătoare !
şi cheamă toţi mateloţii...
fara de teama de naufragiu !
să-i îmbrăţişeze nurii

când , peste maluri de visare ,
ea îşi pune veşmânt verzui…
până şi algele sunt geloase !,
atunci când ea-şi revarsă ,
val după val , fiorii de clipocire

însă eu ,cam timid din fire,
îi mângâi ,uşor, frumoasa-i vălurire
şi cad,deocheat de-a ei splendoare,
peste malurile-i fine...şi-n nisip auriu mă prefac !
şi mă las alintat... de spumele-i magice
prelinse peste mine

dar,atunci când aud dulcele-i cântec...
mi se-nfioară toate gândurile
şi-n tâmplă-mi zvâcnesc multe dorinţe…
şi mă tot ridic…şi vreau să o sărut !

însă , ea-mi zâmbeşte ştrengăreşte
şi se retrage…lăsându-şi printre maluri
doar o scoică sidefie…din al cărei ochi ,
mărgăritarul alb şi fin al dragostei ,
m-ademeneşte

şi pleacă,şi se tot duce…
şi-mi face semn că se-ntoarce
dacă o aştept cuminte !
si-atunci... îmi vor fi aievea
şi fără de sfârşit
ale ei cântece
şi toate cele
promise !






Incerc
să mă-nalţ ,
de multe ori ,
cu gândul , tot mai sus…
ca să fiu cât mai aproape
de visu-mi cel mai mult visat,
când frumoasa nopţilor mele
mă tot ademeneşte

Dar ,mirajul atingerii ,îmi orbeşte gândul…
şi nici nu mai ştiu dacă visez sau chiar ating
înălţimile frumuseţilor sale şi norii-i tiviţi pe margini
cu stele…căci,de pe cerul visării ,
frumoasa-mi tot mă cheamă
şi cu mine se joacă

Tandră despletindu-şi nemaivăzut surâs…
iar, de pe buzele-i dulci ,mă lasă să-i culeg
petale de şoapte

Dar,deodată,din ochi de cadână ,
îşi lăcrămează peste mine ploi calde…
ce m-alunecă ,-napoi , spre-nceputul visului…

Aaapoi,jucăuşă ,cu multă delicateţe,
si fără de-ncetare,mă tot aruncă
în deplina magie a visării-mi...
uitând de toate…
şi de mine !





Nu înceta
s-aduni frumuseţi…
dintr-o privire de vis , prelinse
pic cu pic ,dintr-un timp doar al tău
ce nu va mai fi la fel,trecând,
când şi uitarea-l va sfârşi…

(petrece-l cu maximă trăire
într-o superbă visare,oricând…
şi,din clipele-i magice ,
încarcă-ţi o mare de iubire !)

până când ea se va aduna
şi peste margini de vis
se va revărsa…
toată ,picurând !

şi-atunci ,cu fiori
de dulce clipocire…
şi eu,de-ai vrea !,
şi toţi însetaţii lumii
ne vom potoli setea
din a ta mare
de iubire ! 




De-acum încolo
frigul nu ne mai sperie
şi nici nu ne mai îngheaţă
în priviri speranţa…

Căci blândul Soare
a revenit la sentimente mai bune
şi cu iubire şi cu multă duioşie
va privi către tot pământul

Iar prin văi cu dulci  fiori
şi prin cotloane cu văpăi de dor
va încălzi şi va lumina
toată neiubirea-ţi adunată
şi-ntunericul privirii…

Când din ochi lăcrămând
picuri de dragoste-ţi va prelinge  
şi fuior de raze-şi va scânteia
odată cu trecerea timpului…
lovindu-ţi uşor cremenea iubirii
răscolindu-ţi văpaia dorului !

…………………………………………..
şi-atunci…tu prea-n calduri
iti vei azvârli anapoda
toate pânzele ce-mi ascund
irizarea-ţi de-mprimăvărare
şi-nflorirea-ti magica
din ochiul blajin
al firii !





De dragul artei
şi pentru fin amor
voi exersa ,cu mult sârg,
multe figuri de stil...
şi-mi voi instrui gândul,
învăţându-l cât de bine se poate,
să binecuvânte…

şi-n exprimări subtile,
cu pricepere şi cu mult ştaif,
poate va fi mult mai convingător...
si,la urma urmei ,
din când în când ,
îl voi alinta…

când şi tu , iubitoare
şi fără de nicio reţinere,
cu palma dreaptă îl vei mângâia
pe creştet , surâzându-i
pentru-aşa delicateţe…
………………………………………..
şi-i vei cânta
cântec de preamărire
iar pentru buna şcolire…
gaudeamus !




In grădina  iubirii ,
trecut peste limitele visării,
(în ciuda dragostei
care-i mult mai pragmatică !)
peste toate splendorile-ţi albe,
un gând plin de magie ,
de facere sublimă a sinei ,
va tot înflori …

(mereu primăvăratic... şi orbit
de-atât de multă Lumină…)

şi va trebui ca tu ,neiubito-ndeajuns ! ,
să-i tot surâzi şi să-l salvezi…
udându-l cu picuri de fericire,
de la ofilirea-i
de sine !





Astăzi ,mai mult ca niciodată,
în sufletul meu de biet om,
e o mare sărbătoare...
să ştii,tu,zâna mea
din visuri

Căci ,cu tine dansând iubirea,
am trecut peste jumătatea 
de mileniu de poveşti…
şi ea,înclin să cred,
şi de-o parte şi de alta,
a vrajit tot cerul, toate stelele
şi chiar nefericitul soare…
şi, de ce nu ! ,
frumoasa-ţi
lună !

Dar,de departe,
de dincolo de cel mai frumos
şi mai intens vis trăit,
ca şi o mare revărsare de ape,
dintr-un gol imens de mare ,ţâşnind,
un gând nou-nouţ îmi tot răsare…

şi e ca un miracol,ca o mare uimire
ce mă orbeşte cu-a sa Lumină !

(e  sângeriul iubirii eterne
şi veşnicul gând…
al Luminii-mi… !)

Insă ,a ta mare cuprindere ,
mi-e ca un răsarit de soare…
portocaliu şi cald !,
şi cu el îţi topesc
toată uitarea-ţi de mine
şi-ngheţul din sinea-ţi
de dragoste ,
totdeauna!