Din Nemurire evadăm…
unde valsul pare fără de sfârşit
plictisiţi de-atât de multă fericire
şi de luciri multicolore
(însă fără de fiori !)
plictisiţi de-aceeaşi muzică celestă
şi de-atingerea fină şi caldă a nisipului
deodată ne amintim de cum am fost…
de zbuciumul de zi cu zi din alte vremuri
de truda pentru aflarea unui rost
şi a unui sens pentru-a fi
şi de toate
cele câte ne-au fost
întru mulţumirea de sine
neînţeleasă stare ne cuprinde
şi-n fiecare picătură de suflet
se-aprinde câte-un gând
prea nebun
de ducă…
…………………………………………………
ne desprindem unul de altul
şi din plutire ne prelingem uşor
fir cu fir şi strop cu strop
peste margini de cer
unul câte unul evadăm
atraşi fiind parcă de-un dor
de-o chemare...
…………………………………………………………
…………………………………………………………
cu ochii-nchişi mă rostogolesc
şi mă tot rotesc şi eu acum…
până ce simt cum în contra firii mele
mă-nvăluie o altfel de rostogolire-
o superbă arătare
cu negre luciri în ochi
cu gânduri păgâne preaplină
ispititor de frumoasă
(şi plină de fiori !)
evadată şi ea parcă din mrejele unui altfel de Nimic
plictisitor de monoton desigur !
la-ntâmpinare venindu-mi
din dorinţa de-a mă-mbrăţişa
şi-apoi…
Întuneric lacom de Lumină
(prelins
din Ochiul Magic-
Alfa
şi Omega tuturor existenţelor )
să tot curgă peste mine
până la contopire !
mai-apoi
să
fim iarăşi
ce-am mai fost …
şi numai iubire !
0 comentarii: