Nimicul
acela sublim
în care ,odată şi-odată ,vrem să ne transformăm ,
după
o lungă-nvârtire prin univers ,
de la un cer la altul trecând în sus sau în jos...
tot fremătându-ne existenţa
şi ne mai suportând
canoane de tot felul
(în funcţie de cum am fost de buni sau mai
răi prin lumea asta !)
ne-atrage pentru-o-nlănţuire fantastică
mână-n mână ,ca-ntr-un vals ,
sa dănţuim fără să mai ştim
nici cum mai suntem …
(şi nici să mai simţim prin noi
vreo trecere de timp !)
...................................................................................................
Acum simt şi eu
Nimicul
acela sublim …
şi-i
aşa cum L-am visat dintotdeauna ;
conjurându-mă cu multă dragoste ,
învăluindu-mă ,cu mult dor ,
cu-n rotund sclipitor
şi sidefiu
acum , de soartă sărutat cu patimă ,
simt din ce în ce mai mult cum Nimicul mă tot cuprinde,
de la răsărit şi până la apus
de Veşnicie,
cu toata iubirea Lui !
cu toata iubirea Lui !
şi văd clar cum îmi
luceşte speranţa
de-a-i fi mereu iubire , pentru-o
Veşnicie !,
si rotundului frumos şi lucitor în ochi
cu roş-aprins de dragoste...
din centrul Nimicului !
………………..…………………
………………………………….
Te-mpresor şi eu acum,
alături de tine fiind
întru Nemurire...
(integraţi impreuna în Absolut !)
trăindu-ne, clipă după clipă,
pana la sfarsire totul...
ca-ntr-un vis frumos !
