Invelita-n saten alb,
când întunericul
mă cuprinde
şi uit de mine
tu, iubire,
îmi apari ca o
zână…
preafrumoasă,
în vis de
sihastru
şi la schitu-mi
de rugăciune,
potir umplut cu
ambră
îmi este hrană
pentru setea de tine !
nurii-ţi sunt minuni,
împodobiţi cu
petale de roze…
iar buzele-ţi sunt albe tuberoze
şi splendorile-ţi
toate
îmi sunt canoane
de netrecut …
(când tu nu-mi
spui
că mă mai iubeşti…
şi dacă m-aş ruga
şi mai mult …!?)
oare tu, iubito,
m-ai face să uit
tot trecutul
şi să-ţi vin ,
din ce în ce mai
mult,
ca un nou început… !?
……………………….
în toată
visarea-mi
de tine,
fără-ncetare,
iubindu-te !
0 comentarii: