Cuvântul tău de zeie,
dulce mă-npresoară ;
uneori prea strâns…
ca un laţ,
alteori prea uşor…
ca un sărut !
de brânduşă-nfocată !

Sărutând un lujer de roză…
cu prea mult nesaţ,
al tău gând ar fi gata să mă sufoce
cu-o dragoste păgână…
şi ape tumultoase,
din  dragostea-mi mare izvorâtă,
stau gata-gata să erumpă
din adâncuri de taină…

(sfinţite...pentu mine,pentru tine… !)

Insă ,eu m-avânt zănatic,
cu capu-n jos către abis…
şi poate-aşa îţi voi scăpa
din strâmtoarea-ţi prea adâncă
şi din rostirile-ţi prea  hulpave…
si tu îmi vei fugi…
spre Nemurire,
iubito!





Aflându-te…
frumoasă ca o zână,
din visuri coborându-mi,
îndrăznesc să-ti spun
cât de mult eu te iubesc !
şi din cuprinderea-mi păgână
nu mai vreau să-mi scapi
şi să-mi pleci aiurea…
nicicum

Chiar dacă tu mă cerţi,
când braţul meu tare te strânge
şi fără de scăpare mi te dăruieşti,
eu tot te-aş vrea să-mi fii…
chiar a mea stăpână !

Dar,cu toată dragostea-mi curată,
m-aş supune rugăminţilor tale
şi-n clipe de iubire magică,
dacă tu ai vrea să-mi pleci
şi prin grele încercări
să mă tot petreci,
eu m-aş apune…
­în uitarea-ţi
prea adâncă…
de mine

După ce,ca un răsărit falnic
te-am fascinat ,fremătându-ţi
cât ţi-e ziulica de lungă
prin toate splendorile
şi necuvântul meu
ţi-a fost mirare…
aş pleca spre zări senine,
din ochi lăcrămând…
de dor oftând…
de tine

Dincolo de nori sidefii
m-aş tot duce… aşteptând
să mă chemi tu cu şoapte mierii
şi cuvânt rotunjit frumos…
ca un sărut,
sfios 
..............................
chiar dacă şi dorul meu de tine
nu s-ar mai abţine…
şi gândul mi-ar fi gata-gata
să-ţi plângă !









Atât de departe-mi eşti
şi eu te tot caut,
şi te tot chem…
şi chiar de-ţi aud şoaptele-
cântece de iubire-adevărată
tu tot nu-mi vii
şi mă tot păcăleşti…
căci nu te găsesc,
nicicum

Mereu ­în vis te văd
prinţesa-mi preaiubită
şi nicicând,să ştii,
nu te-am iubit
mai mult
ca şi-acum!

Cu gândurile-mi toate,
plecând hai-hui,
m-aplec iarăşi către tine,
într-o nouă visare…
şi vin peste-al tău tărâm…
peste flori de suflet
şi prin ierburi de splendori,
îţi las miere de-amoc
prelinsă cu fiori
(poate-aşa mi-aluneci…
şi te prind !)

Dar ,să ştii, fată frumoasă din vis,
că mâna mea nu te-ar lăsa
vreo clipă…
ca să-mi fugi...
şi le-aş cere zeilor îngăduinţă,
să-mi fii ­împlinită dorinţă
şi să mi te cobori,
chiar aievea ,
din vis !
…………………………….
peste gândurile-mi fierbinţi…
şi-n aburi de iubire
să ne iubim,
ca doi nebuni…
totdeauna !




Invelita-n saten alb,
când întunericul mă cuprinde
şi uit de mine
tu, iubire,
îmi apari ca o zână…
preafrumoasă,
în vis de sihastru

şi la schitu-mi de rugăciune,
potir umplut cu ambră
îmi este hrană
pentru  setea de tine !

nurii-ţi sunt minuni,
împodobiţi cu petale de roze…
iar buzele-ţi sunt albe tuberoze
şi splendorile-ţi toate
îmi sunt canoane
de netrecut …

(când tu nu-mi spui
că mă mai iubeşti…
şi dacă m-aş ruga şi mai mult …!?)

oare tu, iubito,
m-ai face să uit
tot trecutul
şi să-ţi vin ,
din ce în ce mai mult,
ca un nou început… !? 

……………………….
în toată visarea-mi
de tine,
fără-ncetare,
iubindu-te !







Visând clipe de iubire,
gândul meu zâmbeşte…
îşi pune aripi de sărbătoare,se-nalţă
şi pleacă să zboare
către tine

Tu,preafrumoaso,
deschide-ţi uşor palmele
şi primeşte-l !

Să-l vezi cum se-alintă…
strâns prea mult,cu dor,
în cuprinderea-ţi adâncă,
tremurând de fior

(şi-atunci, tu să-i surâzi dulce
şi să-l petreci dincolo de praguri
de-aşteptare încet,încet…
iar el ,de fericire,se va destrăma
în picuri de lumină-licurici
ce vor înstela, de plăceri,
tot cerul tău de visare…!)

Apoi,cu graţie te va-nvălui
şi clipe sublime de dragoste
ţi se vor prelinge printre palme

Doruri te vor ajunge,
cu zvâcniri pătimaşe de gânduri
însufleţite cu duh sfănt ,
făcându-te să-ngenunchezi
în extaz de rugă

şi-n chilia-ţi de-nnoptare,
când tu,călugăriţa păgână,
o să-mi cânţi a chemare…
cu serafimi cantand in cor
iti voi veni şi eu
şi cu toate gândurile-mi frumoase
voi fi tot doar al tău !
………………………….
ca un stâlp de lumină,
luminându-ţi
toată noaptea…
şi visarea...!



Printre margini de file,
cu slove vii si aurite,
inmiresmate cu parfum de iubire,
mirare fără de oprire,
scrierea mea
aş vrea să-ţi fie ! 
(şi mângâiere!)

Când necuvintele mele 
ce străbat portalul tău de de visare,
cautand  lumină,
o iau razna…
şi stau gata pregătite
să-ţi dea năvală 
(adevăruri să ţi se-arate)
şi tu să mi te miri ,iubito !

Tot să-mi rosteşti, 
cu adevăr mirat !,
în rostogol de firi...
şi gândurile-mi spuse
şi încă ţie nespuse

De-atâtea frumuseţi
lăsate peste margini catifelate,
gura ta dulce să-mi cuvânte
cât de mult ţi-ar plăcea,
cu patimi arzânde,
să ne contopim
scrierile !
­……………….
apoi ,în acorduri ample
de simfonii celeste, 
să ne tot iubim!
 





Aşa,într-o doară,
fără de veste,
soarele ţi s-a apus…
lăsând întunericul să te cuprindă
şi ielele să-ţi joace feste…

şi noaptea ţi s-a lăsat uşor,
tremurănd,
înfiorată de-aşa-ntâmplare…
până peste pietrele-ncinse
de-atâta aşteptare
şi mustiri…
(din prea mult dor…!)
fluturându-ţi în urma de visare
eşarfe multicolore
de curcubeie

Când ielele dispar,
alungate de trăirile noastre sublime,
­îţi las în clipe de iubire,
secundă după secundă,
până la epuizare…
picuri de frumuseţe
şi elixir de dragoste,
iubito !




Mi te-arati preafrumoasa nalucire,
peste perdea de-ntuneric
tivita cu luciri de stele,
dansandu-mi

Si-n ochi de smarald
mi se-aprind stele,
iar cand imi surazi...
ah,icoana-mi esti !

(Cu diadema pe frunte,
cu nuri prea laptosi
si splendori seducatoare!)

Ca pe-o zeie,
te privesc uimit !

Sfios, te mangai cu privirea
pana te-mbrac...
in rochie alba de matase

Apoi,aprins de doruri multe,
ca un zanatic,o rup in franjuri mii
si te dezbrac...si te-as vrea,
doar pentru mine,doar o luna...
(sa fie chiar de miere...!)

Intind mana sa te-ating,
cand luna-ti sclipeste
ca nebuna...
dar tu-mi fugi
si mi te-ascunzi,
tanjind dupa luceferi
cu raze verzui-aurii...ce clipocesc
scufundate-n marea ta noapte de visare

Si cand te revad,inspumata
cu seva dulce de-mpliniri...
visul rau ma doare,
sa stii!

Si-ncerc din nou sa te vrajesc
si-ndraznesc sa cred
ca o sa te am,
dulce-aratare!


Intuneric total va fi
prin tot universul,
cat poti vedea cu ochii,
cand  sperantele noastre
nu se vor mai  implini

(Si nu ma vei mai gasi,iubito,
niciodata...nici in afara ta
si nici inlauntrul tau...!)

Nici argintul lunii
ce-nfioara cerul de iubire,
nu va mai licari peste visarea-mi
de tine...
ca altadata !

...........................................
si de m-ai aprinde cu dragostea ta,
ca si  un divin rasarit ori apus de soare,
ma voi scufunda-n marea ta de visuri
(pentru ruga...facand  matanii..!)

si te voi ruga sa-mi vii...
si te voi ruga sa-mi fii...

si-n ape de iubire
ne va-nflori speranta!





Cand tu nu-mi esti,
inaltare de mine
si de suflet prea chinuit,
mi-e tacerea ta !

As rupe lacatele destinului,
as umbla prin intunericul
si necunoscutul universului
si tot te-as cauta,
iubito!

(Sau poate ca asa ma vei castiga,
lasandu-ma sa numar clipele de-asteptare !)

Si ploaie nastrusnica
de-ar cadea peste mine
si peste timpu-mi de-abia trecut prin visare
(de la ultimul tau sarut...!)
si furia naturii de s-ar dezlantui asupra-mi,
tot te-as afla

Chiar de-ar fi ca tu sa nu-mi mai fii aceeasi,

Chiar de-ar fi ca tu sa ma certi ...!

Si-atunci ,tu de mi-ai fi,
de te-as imbratisa...
(ah,iubito !),
as fi doar un biet soare
ucis din prea multa dragoste,
aruncat in nefiinta
si-n cautare de tine...
implinit!

.................................
si cat de mult
eu te-as iubi...!


La schitul de sihastru,
in ochiul de apa ne-nceputa...
cu sclipiri ca de roua argintata
in care luna se oglindeste ca o zana
si se scalda adancindu-se-n placeri,
despletita si despuiata de ganduri...
in cercuri concentrice
si-n valtori naucitoare,
se-nchid si se deschid,
clipocind a chemare
de plecaciune...
undele iubirii

Cu glas duios
ca un dangat de clopot ,
cand soarele-i pe la vecernie,
sihastrul iubirii isi cheama iubita
pentru ruga si matanii...

Si cantecul dorintei lui
suna si rasuna dulce
de-nfioara  pana si cerul de-nnoptare
(cand si iubita-i vine,sfioasa,
in turla-i mare...!)

Si-atunci ea-i impresoara cu delicatete
toate cantarile si-mpreuna ingana canoane...
iar bolta de visare a credintei lui
vibreaza ca o vioara...
mangaiata pe strune
de bratele-i iubitoare,
ca un arcus!

Apoi ,aproape de rasarit de soare,
isi scriu peste peretii de visare...
sa le fie de-ajuns...!
pana la urmatoarea vreme de vecernie,
cu slove de soapte din cantec de inger,.
poeme de dragoste!