POEZII de Ion Cireasa

Timpul se zbate a trăire,
nefiind indeajuns cuprins...
cu lacrimi pe obraji ,
de-atâta aşteptari!

Hai să-i smulgem
pilonul ultimei secunde-secunda prelungă
până la contopirea
dintre Lumină
şi Întuneric
când, fără de ştiinţă,
vom trece cu totii fericiţi
într-o altă dimensiune
a existenţei noastre...
si sa-l strunim!

Nu te teme
de vremea mult prea haină,
căci Timpul
nu-i mai face trebuinţă
în niciun sens

Hai,vino,iubito...
să spargem clepsidra trăirilor aiurea
cu urme de treceri prea durute
lăsate peste nisipurile noastre fine…
şi-mpreună să-nvăţăm să numărăm
clipele...plecând amândoi
de la-nceput de vis!

Să ne dăm întâlnire în anotimpul iubirii,
dincolo de ochiul magic al lunii ;
pe tărâmul unde Soarele-i albastru,
unde spumele pe margini de ape
au iz de dragoste

(până la sfârşitul
Timpului
ce ne-a mai rămas,
să ne iubim !)