POEZII de Ion Cireasa

Mai mult decât crezi,
soarele a răsărit astăzi
mai frumos ca niciodată
pe hârtia-ngălbenita...

Amintirile şi gândurile
au rămas aceleaşi,
de când am început să te iubesc !

Nici timpul n-o mai  ia razna…
limbile ceasului măsoară precis
trecerile de zi
ori trecerile de noapte
şi-l poţi face...
să-ţi sune a dragoste,
în orice moment,
dacă ştii să-i cânţi!
 .................................................
si eu iti cant,
mulţi ani trăiască!

Cu vraja ce-nvăluie gândurile
şi trăirile noastre,
respirând iubire şi atras de sublim,
din colţul cuvintelor ce mi le-ai scris cândva...

în raiul tău de poezii,
mă furişez ca un hoţ
de frumuseţi!

Te-mbrăţişez
cu toată dragostea mea
şi din cântecele tale fur Lumină!
ca să pot să privesc în mine
şi sufletul mi-l îmbrac
cu tine,iubito!

îţi fur câte-un sărut
şi focul de inimă mi-l sting
cu iubirea ta,Dumnezeire!

Cu fiecare clipă mă deschid către tine,
cu toate câte pot să-ţi ofer
şi-ţi spun ca-mi esti...
IUBIRE !

Dacă ai un suflet nobil,
iubirea pentru cineva
nu poate să dispara...asa...
pur si simplu!

(...să-i pui un punct şi să spui :gata...
nu mai vreau,
mi-ajunge ! )

Când tu iubirea  o declari,
din tot sufletul, e ca un drog...
îţi pătrunde în sânge
şi inima o circulă prin tine
cât timp vei trăi!

Nu te poţi abţine să nu mai iubeşti
şi-ai vrea să guşti din ea...
şi mai mult,
totdeauna!

Când iubeşti cu-adevărat,
sigur vei fi fericit!
Te vei bucura
pentru fiecare mângâiere
şi vei trece prin aceleaşi stări
ca şi cele ale sufletului drag ţie,
fără să ceri nimic ca răsplată…
(doar iubire !)

Daca totusi iubirea dispare...
te vei închide în tine şi vei suferi
şi asta chiar poate să aibe un final
nefericit pentru tine,
dacă nu eşti destul de puternic
să treci peste toate

Alege să iubesti
numai ce se merită pentru sufletul tău,
până nu va fi prea târziu!

Pentru că şi o decepţie în iubire
poate să-ţi fie o suferinţă
mult prea  grea!

Ahhhh...cat de repede trece timpul

Doamne,Dumnezeirea ta si toate cele...
eu cred ca se află ascunse
în taina  femeii!

Ea,doar ea,
femeia
aprinde roşul dragostei
când vremurile
nu mai sunt aşa cum ar trebui să fie

Ea,doar ea,
femeia
cunoaşte cântecul facerii lumii;
cântecul pe care si soarele
i-l stie dintotdeauna...

ce se aude
când el respiră lumina
şi-apoi o inspira...
răcorindu-se!

(si totul se repetă la nesfârşit!
si cântecul Genezei
se aude în tot universul! )



Si e acelaşi pe care-l aud,
cu tine valsând,
şoptindu-ţi
peste petale de dor
dragostea mea,
Floare de sublim !

Sublimă femeie,
când îmi laşi gândurile să te mângâie,
trec, cu tot cu vise ,dincolo de frumuseţile tale

Dar, sumbră mai eşti, iubito,
fără de apus
ori fără de răsărit
de soare!

Dimineţile tale
doar atunci vor fi frumoase,
când ii vei surâde...!
si el va săruta,cu patos,
roua-ţi magică 
de pe faleza
cu floare...

De pe malul apei
te voi culege...
când te voi vedea
odihnindu-te la soare


Atunci îţi voi cere
binecuvantari… cu rost!
iar tu să-mi dai ,
pentr-o sete de iubire,
apă ne-ncepută...
ca să mă-mbăt
de fericire

Puţin câte puţin,
vom păşi amândoi
în universul nebănuit al visurilor

Cu parfum de mine, de tine,
să ne scriem dragostea, 
nesfârşita iubire...
pentru veşnicie!

Izvor de fericire,
doar pe tine
te iubesc!
Aşa cum te ştiu;
flu-flu,
zănatică...
şi oricum te-aş privi,
eşti frumoasa mea

(Femeia-poem,femeia-ploaie...
de prea mult timp,
prea aşteptată!)

Iar eu, rătăcind
pe buzele nopţii tale,
jucându-mă cu tine
de-a v-aţi ascunselea
printre suspine şi fiori de ploi...
cu-arome nebune,
lipind aripi de fluturi
cu miere de-amoc
pe ramuri de cireş,
sunt aşa cum mă ştii;
un menestrel ce umbla hai-hui,
uneori chiar zălud,
(mereu însetat de tine)
alteori şui...

Fără să mai ştiu de mine,
fără să mai vreau vreo minune,
cu braţele deschise către cer
şi-n rugă-ngenuncheat,
cer Domnului să-mi îngăduie
să te am şi să te inspir...
Parfum de iubire!



Apoi să scriem…
sa scriem amandoi păşind
(în neştire...!)
pe orizonturi de visare...
"Iubire,te am!"

Nu te ştiam aşa…
flu-flu !

Mă faci să zâmbesc
şi gândul îl îndrept spre tine
să-ţi aline dorul
totdeauna
(fără clipe de-mprumut !)
ţi-am lăsat
fereastra deschisă...
în Casa mea,
e numai Lumina !
chiar si fără să o pot atinge…
gândurile-mi surâd!

................................
Aşa...flu-flu,
ştiu că ai vrea
si c-ai fi-n stare
să cuprinzi soarele
sărutându-l pe obraji...
şi buzele-i arse
de dor de tine
să i le-atingi!

Timpul se zbate a trăire,
nefiind indeajuns cuprins...
cu lacrimi pe obraji ,
de-atâta aşteptari!

Hai să-i smulgem
pilonul ultimei secunde-secunda prelungă
până la contopirea
dintre Lumină
şi Întuneric
când, fără de ştiinţă,
vom trece cu totii fericiţi
într-o altă dimensiune
a existenţei noastre...
si sa-l strunim!

Nu te teme
de vremea mult prea haină,
căci Timpul
nu-i mai face trebuinţă
în niciun sens

Hai,vino,iubito...
să spargem clepsidra trăirilor aiurea
cu urme de treceri prea durute
lăsate peste nisipurile noastre fine…
şi-mpreună să-nvăţăm să numărăm
clipele...plecând amândoi
de la-nceput de vis!

Să ne dăm întâlnire în anotimpul iubirii,
dincolo de ochiul magic al lunii ;
pe tărâmul unde Soarele-i albastru,
unde spumele pe margini de ape
au iz de dragoste

(până la sfârşitul
Timpului
ce ne-a mai rămas,
să ne iubim !)

Nu vei şti niciodată
de ce Lumina
se naşte din Întuneric…
dacă tu nu cauti adevarul...
şi te vei iubi doar pe tine

Nu vei şti de ce Întunericul
absoarbe toată frumuseţea lumii
şi se contopeşte cu Lumina
soarelui apus...
dacă tu nu iubeşti cu-adevarat
aceasta minune!

Nu vei şti niciodată
de ce soarele cântă
atunci când îmbrăţişează Întunericul…
dacă tu,iubito, nu vei cunoaste
un cântec divin
ce se aude în tot universul

(cântec ce există de la facerea lumii
şi pân-acum şi ne-ndeamnă
să ne trăim, in armonie,
toate clipele ! )

Soarele e o contopire,
sublimă şi perpetuă,
dintre Lumină şi Întuneric !

El e negru în interior;
e un mister de nepătruns...
respira Lumina apoi o inspira,
răcorindu-se…
şi miracolul dragostei...
se repetă la infinit !

În lumea asta mică,
aproape toate-s anapoda…

Nu ne va fi de mirare
când,cu voia sau fără de voia noastra
(nu foarte departe de mâine... !)
soarele va apune
de unde-acum
răsare

(spre fericirea mea...şi-a ta !)

Si, mai mult de-atât,
ne va face-o surpriză plăcută
plecând cu noi,cu visele noastre,
cu tot ce avem mai frumos,
atras fiind şi el,
într-un vârtej năucitor...
prin clepsidra-i destinată!

Ducandu-ne...
dincolo de lumea asta prea nebuna
si pusă sub semnul întrebării

Ce-i omul şi cat de buna e lucrarea lui ?

pentru care nu există
decat un singur răspuns :
un nimic absurd şi mişcător…
distrugător pentru tot ce-l înconjoară
chiar şi de vise
ori de suflete,
un…
fir de nisip
lăsat să cadă liber
într-un neant

Si-atunci…te uită ,iubito,
în braţe iubitoare!
..........................................
(totul ar fi foarte frumos…
chiar şi sfârşitul…sfârşitului !)

Zână-stăpâna mea,
te-am vrut dintotdeauna
şi am simţit că te voi avea
dintru-nceput...!

Pe maluri cu nisipuri aurii,
când noaptea mi te-arăta
minunea din lună
pe luciul de ape vii,
veneam adesea
să te privesc

Preafrumoasă şi despletita...
cu spume de vraja,
cu degete de lumină
acum îţi pieptăn părul
şi îţi mângâi surâsul


Adânc mă cufund,
atras în vârtej de fiori,
prin taina ta
şi-mi răcoresc arderea de dor
de tine
cântându-ti :
Te iubesc,
stăpâna mea !
 ...................................................
şi-mi scald gândurile fiebinti...
cu stropi de frumuseţe
din tine!

Dulce nebunie-vârtej năucitor
şi lacom de iubire,
izvorâtă din dragoste adevărată
şi încă fără de păcat!,
tu mă cuprinzi ca o vâlvătaie
şi-mi topeşti sufletul

Puţin câte puţin,mă faci să simt iubirea...
la fel ca şi tine şi să te iubesc şi eu
cu-aceeaşi patimă !

Dar,chipul tău ca de zeie,frumoaso,

mă face să am mare grijă...
si atingerea mea
să-ţi fie ca de mătase!

Cu dragoste adevarata,
cu lacrimi vii,
ne vom hrăni
setea...
şi « nebunia » de-a ne iubi !
 ............................................
(…şoaptă...îţi sunt !…)

Lumina e toată un mister!
dar nu mi-e teamă...
si cat de mult as mai vrea sa-I ating cerul...!

Chiar dacă de fiecare dată
când am făcut-o
mi-a secat,
până la ultima picătură,
izvorul dragostei!

Stiu că are luna neagră...
trezită din amorţire,
după fiecare somn dulce
de frumuseţe

De la facerea lumii
şi pân-acum e la fel de lacomă
şi e-n stare să-nghită,
la fiecare secundă,
unul câte unul,
toroipane albe...
fantastice

Muşcând cu poftă din albul magic,
sfârşindu-le cu patimă nebuna
în vârteju-I năucitor

(până la ultimul licăr…prelins şi el
în neagra-I vâltoare)

îngenuncheat
în faţa altarului Ei de iubire
şi cu gandul impietrit în prundişul
din abisul visării,
cu un sărut dulce,
din seve răvăşite
de uimitoarea-ntâmplare,
din acelaşi mare mister
Ea mă renaşte!

(ca să nu  se ofilească
luna-I neagră,
pâna la o nouă contopire...
când,sigur,ar fi şi mai hulpavă !)

Alege din tot ce pot sa-ti ofer,
sfinţite-n clipe magice
şi-n treceri mărunte,
culorile de Lumină
şi frumuseţile de suflet...
picurate uşor ,
puţin câte puţin,
pe buzele-ţi
aprinse
de dor

Ca un preludiu
la un cântec sublim,
de pe margini de floare
îţi voi prelinge mierea cuvintelor...

în abis de visare,
odată cu trecerea soarelui spre-nnoptare
si toată dragostea mea !
la fix…cu măsură
şi veşnic vie !
pentru-a nu mai spune,
vreodată,
că eşti nefericită…
Alege şi strigă :
Iubesc !

Ochii mei
nu-ti vor plânge plecarea…
niciodată !

Tu-mi vei veni ,oricâte dezastre
se vor întâmpla pe lumea asta,
mai frumoasă ca niciodată...
si viaţă după viaţă,
mereu preaiubită…
Minune !

şi oricând ,să ştii,
sufletul meu
îţi va fi Lumină !

Sunt,dintotdeauna,
contradicţii între Lumină şi Întuneric
si de aceea nu toate ti se-ntampla
asa cum ai vrea!

Dar, dacă alungi din calea ta
toate nimicurile,toate ce-s absurde...
viaţa îţi va părea uşoară
şi vei fi fericit

(Încearcă si cauta-ti...fericirea!)
...........................................................
Cineva foarte apropiat
(de prea mult... timp!)
îmi spunea :
dacă aş mai putea sa-mi numar primaveri...
măcar odata...
as striga intruna;
carpe diem,
carpe diem....

Nu întotdeauna
o strălucire mare
te poate orbi…

Când Lumina  nu te arde
ci te-nvăluie ca o mângâiere
şi te lasă să-I vezi chipul,
să-I atingi formele,
să visezi…
poţi spune că eşti fericit

Chiar de-ar străluci mai tare,
cu atât mai mult,
vei vrea să O ai aproape
şi vei pătrunde adânc
în taina Ei,
fără să ai teamă…

Îi vei săruta,

toate frumuseţile !

Dar ,tu trebuie să ştii
că ,dintotdeauna,dincolo de Lumină
e stăpân Întunericul ;
un mister la fel de mare...ce te-nspăimântă
cu cât ţi-e mai aproape
şi îţi prăbuşeşte fiinţa
ca lovită de dezastre

Întunericul aflat în preajmă
va căuta ,cu orice preţ,
să te distrugă…
sa te absoarba...

(Nu te teme !iubind Lumina
şi fiindu-ţi crez,vei fi mereu puternic... pana la capat...!)

De-atâta amar de vreme,timpul meu
aproape plictisit de tăceri absurde
şi de treceri prea reci prin asta lume,
îşi întoarce doar limbile ceasului
ce-i măsoară trăirile ;
către înainte...
amăgindu-se cu vreo scriere... frumoasă,
sau către înapoi încercând să mai şteargă
din urmele lăsate...
din amintirile prea urâte

Iar tu,rătăcită... şi agasată
de cuvintele prea îmbrăcate...
ai uitat să mai săruţi,
pas cu pas,
noduri de gânduri
de pe ramuri de cireş
pline cu seve

Te-aştept, iubito, să răsturnăm
clepsidra iubirii
şi să retrăim

clipele-poveşti în doi...
numărând ploi...
prelinse, 

din gânduri
de noi !

Am în suflet,
adunată cu mult drag,
toată iubirea ta !

Picătură cu picătură,
am învăluit-o toată
cu parfum de iubire
şi o port cu mândrie,
totdeauna,
ca pe un dar divin

Nu există lumea,
fără de tine !

Am pentru tine,iubito,
doar câteva cuvinte simple,
mult prea simple…
culese dintr-o taină a noastra
şi ţin prea mult la ele
ca să le pierd acum,
aiurea ,printre degete

Când ţi le rostesc
văd că şi Dumnezeu
îmi zâmbeşte!
şi-mi binecuvântează
iubirea curată !

Respect,cu sfinţenie,
promisiunile făcute...

şi te declar,
de eşti dulce
ori amară,
pentru totdeauna,
Stăpâna mea !

E preafrumoasă
şi are totdeauna
o strălucire specială!
Vrăjit de ea,
îi poţi spune oricând:
Chip de înger ,te-ador !

Si oricât ai privi-o,
este şi mai frumoasă
deşi timpul,se vede clar,
a-ncercat-o…
cu prea multe nimicuri

Pentru frumuseţea ei...pentru Lumina
pe care-o poartă-n suflet,
o poţi iubi totdeauna
fără să te mai întrebi
de ce ...

Ea e Regina iubirii !

Râzi frumoasa lumii
şi lasă-mă să te-mbrăţişez...
că doar corăbiile
ce ne poartă visele
pe marea noastră de iubire
(şi pe care le-aşteptăm
de-atâta timp să ne vină...)
nu sunt scufundate

Piraţii ce ştiau de noi
şi le-au urmărit dintotdeauna
nu le-au găsit!
în ceţuri galben-aurii le-au pierdut
şi nici nu le vor găsi
vreodată

Domnul e cu noi !

Furtunile ce ni se-anunţau distrugătoare,
venind dinspre suflete haine,
ca prin minune s-au dispersat...
în clipe de nimicuri
şi-n hăuri de-ntuneric
au dispărut,
pentru totdeauna !

Râzi frumoasa mea
şi lasă-mă să te sărut…
cât timpul îmi va permite !
Aş vrea să mai ştii
că ale noastre corăbii
chiar au scăpat de moarte…
si se-ndreaptă
spre Nemurire !

…………………………………….
Toate stihiile vremurilor
ce ne-au stat în cale,
le-am ocolit !
Sigur, visele noastre-mplinite
vor ajunge la maluri...