Pasăre-albastră,
tu zbori de multă vreme
prin cel mai de sus cer
pe unde ereţii,
lăstunii
şi păsările de noapte
nici nu visează
s-ajungă vreodată

însă eu-puiul tău,
cu puf în aripă de zbor,
cu mult drag încerc să vin
în raiul tău de poezii !

Ce-ar fi,la pieptul tău
să mă ai,cerul să-ţi ating
şi cu mine să rămâi
doar un pic,
(...destul…!) ,
şi pentru totdeauna!

Mă-nalţ şi zbor...
cu tine să fiu, fără de timp
şi de urât pustiu!


This entry was posted on 6/30/2010 09:22:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: