Eşti prea departe fântâna mea
cu nesecat izvor de fericire
şi de-atâta sete de tine
buzele-mi sunt arse...
iar sub gene,în ciuturi vii
cu icoana ta oglindită,
verdele-mi din irişi
se ofileşte

În inima-mi durută
şi prea fierbinte de dor 
de tine,
de-atâta aşteptare,
când tu-mi eşti plecată
şi ritmul vieţii îmi dă  în clocot

Îmi zvâcneşte o tâmpla ca nebuna,
când tu mă laşi uitat…
seva mi se prelinge prin rost de timp
nescăldat printre maluri de ape
şi nesărutat cu roua pelalelor-soapte
din floarea-ti de sublim

De-atâta sete de tine,
IUBIRE,
gândul mi se ridică si-mi tot creste...
şi-o ia razna!

Ar trebuie să plec îndată,
să caut izvorul fântânii de vis,
de-ar fi să urc munţii...
si pietre colţuroase
piciorul să-mi scrijelească,
de m-aş prinde-n prundiş de ape
tot as pleca să te caut,
până dincolo de margini
de visare,
Fântâna mea
cu nesecat izvor
de fericire !



This entry was posted on 4/06/2011 05:37:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: