POEZII de Ion Cireasa

Ai strâns în gânduri, pentru iubiri
ce s-ar fi vrut cernute peste dimineţi,
atâtea şoapte…

Dar ele sunt prea reci,
indiferente şi confuze
în faţa muntelui de iubire
ce l-ai ridicat până la cer
din prea mult dor
şi suspine

Te-ai fi daruit, ca o floare-de-colţ,
în egală măsură, lumină
şi parfum de iubire...
sublim, pentru toţi
cei ce te-ar fi atins
cu-o mângâiere...
cu-o şoaptă…

Degeaba ai vrea acum să-ţi strigi durerea,
când nicio-nserare nu mai aduce zâmbetul
pe chipul lunii... şi lacrimi fierbinţi
din ploaia tristă de vară
ti se preling... trecute
prin focul de inimă

Cu un descântec, cuvintele tale
ar căpăta sensul bine ştiut...
şi apusul unui nou Soare
ce se-arată-n culori aprinse,
doar pentru tine,
cu dragoste
ar fi plin de magie!

Aş vrea să nu te caut
printre amintiri...

Trecutul, cu dureri şi vise deşarte,
poate fi-nşelător sau povară mult prea grea
pentr-un suflet iubitor

Tu-mi eşti clipa prezentă
şi o trăiesc intens,
aşa cum şi tu vrei!

Eşti visul meu frumos
şi azi...vis ce mâine-mi va fi
clipă de viata...trăire sublima…
şi iarăşi vis!

Aş fi fericit,iubito,dacă ai mai spune,
plină de viaţă, că şi eu–ţi sunt clipa
de-acum... şi-ntotdeauna-ţi voi fi
vis de iubire şi-mplinire!

De-ai vrea,
un val-menestrel
ţi-aş fi!

Lunecând uşor, ca mângâierea
unui gând frumos... sub eşarfa de mătase
a unui vis de-al meu, înspumat
şi obosit de colindat
prin abisu-ţi dulce,
m-aş eşua
pe-al tău liman
de dor

Fremătând cu drag, în şoapta serii,
nisipul tău fin şi rumen,
ţi-aş cânta iubito,pe strune de suflet,
romanţa noastră
de dragoste!

Marea mea, când tu nu mă mai vrei...
răsărit,ţi-aş fi apus!

Când noaptea se va lăsa uşor,
aş luneca în uitare, printre buzele
abisului tău, în dulce-nserare
şi-atunci aş şti să cuprind
cu focul iubirii stelele,
cerul… făcând să roşească
până şi chipul lunii

Cu un val,uşor ca o mângâiere
de mătăsuri,m-aş revărsa
peste limanul tău de dor
cu spume şi dulci fiori!

Cu elixir de dragoste
aş adăpa dorurile tale
apoi, făcându-ţi în ciudă...
tot aş răsări ! ca un nou Soare...
de dragul tău aprins!

Prea multe glasuri se-aud peste cântecul tău-
o mângâiere cu-aripi de înger şi foşnet de şoapte,
un elixir de dragoste  dăruit cu mult drag
acelora pe care-i iubeşti

Prea multe mirări şi întrebări iscoditoare
pentru-o suavă umbră călătoare...
când sufletul tău se-arată frumos
îmbrăcat în haine de iubire,
prea multe descântece
răuvoitoare
îmi tulbură liniştea,

Cu incantaţii melalcoolice,
cu sâsâituri de şarpe flămând
venind de sub pământ
şi ademenind îngerii,
mă-nfioară făţarnicele
feţe palide…

Demoni ţi se-arată, trăind în întuneric
şi invocând Lumina ca fiind starea lor de spirit...
hilari, purtând îngeraşi ca talisman,
într-o lamentare aberantă şi fără de sfârşit,
atrăgând în hăul pierzaniei fiinţe inocente,
blânde şi nefericite,
mă fac să am teamă...
pentru sufletul tău
curat ca lacrima
de înger!

In taină, la schitu-mi de sihastru,
îmi închid sufletul în aşteptare...
când tu nu-mi eşti...!
şi pleoapele peste icoana
frumuseţii tale pictată
în blândeţi de smaralde

Te caut, rătăcind prin amintirile noastre,
ca şi când tu ai fi aievea...
cu-aripi de Lumină
frânte

Aprind în calea ta praf de stele
ca să mă vezi, căci numai tu,
Pasăre-albastră, poţi să-mi stingi,
cu-al tău sărut de foc,
văpaia din inimă
ce mă arde!
…………………….
....şi-acum sunt
de dorul tău înfrânt... !

Cât Soare pot să-ţi mai fiu
şi cât drum ai vrea...
să m-acoperi în mersul tău
pe jos,tot răsărindu-mă
din noaptea-ţi adâncă?!

Mă dor pietrele
pe care tu le calci sub tălpi
şi drumul mi-e din ce în ce mai lung
şi tot mai greu răsar...
când tu mă-mpresori
şi mă sufoci cu-al tău sărut
de dor

(Lasă-mă în uitare-adâncă...iubito!)
As vrea să trec spre apus
liber şi domol rămânând pe drum
câte-un pic;

S-ador floarea ta de mac,
să mă-mbăt de roş-aprins
şi de verziu-auriu cuprins
să-ndur zeii să m-aleagă
al tău iubit!

...................................................
Chiar de-ar fi s-ajung prea târziu...
ca să mă simţi...aşa cum sunt …
aşa cum şi tu eşti!

O adiere ca o scuturare blândă
de floare albă ninsă peste dimineţi
cu chipuri de lut palide
şi gânduri prea mici
pentru tine, iubito,
mă face să zâmbesc…

Tu chicoteşti, cu cireşe coapte
pe la urechi, ca în zile de sărbători;
fascinată de veselia din jurul
caruselului cu iubiri
învârtite,
răsucite…

Nefiind a nimănui ,eşti tocmai bună
de a fi pusă,drept pedeapsă,
cu-al tău surâs
de vară
umbră ...
Soarelui!