POEZII de Ion Cireasa

Am turnat în clepsidra timpului,
iubito, picături de roş-aprins
de dragoste-liant şi elixir
pentru iubirea noastră

Am întinerit şi-n legământ sfânt
ne-am unit sufletele
pe veşnicie

Şi timpul s-a oprit...prea strans
in ochi de clepsidra...
şi de uimire s-a-nchegat,
(...între nisipuri calde şi fine...!),
într-o secundă mare cât inima noastră
şi nu mai poate curge
prin fereastra
spre trecut

De-acum suntem doar amândoi...!
suflete nemuritoare
cu trăiri de clipe prezente
şi reînnoite...ramasi  la neşfârşit
în secunda oprită !
potolindu-ne setea de noi
cu elixir de roş-aprins
de dragoste!

Te ştiu,
de când tu legănai
pe stinghii de floare de mac
minunea mare a începutului
şi sfârşitului zilei de lumină;
miracol pătruns
prin fereastra-ţi lăsată deschisă
tandrului Soare...
şi-n taină, noaptea topindu-ţi-o!

Te alintai
răsfirând printre degete
nisipul fin şi rumen al ascunsului înfocat
iar pe ţărmul însorit tu te scăldai...
în spumă de valuri...
lovite cu mult drag
de malurile tale
de dor

Te uitai
adesea stropită
de căderea de ploaie fină
venită la timp...
să-ţi răcorească
roşul dragostei aprins
şi-n plăcerea maximă
tu, balerină-stea,
întindeai piciorul fin
desenând
în volute ample...
iubirea cântând…
si dansând in ploaie!

Şi-acum,
ştiindu-te,
o vorbă dragă
de-mi mai spui
inima ţi-o dăruiesc...!
şi-aduc alai de zâne şi îngeri,
prin albastrul infinit,
să fie nuntită ca-n povesti
a noastră mare dragoste!

Câteodată
mi se face un dor nebun...
înmulţit prea mult
de vremuri fără de tine iubito
si de-abia trecute

Un gând
îmi zâmbeşte
şi-mi umbreşte şi zarea
cu eşarfe de lumini
şi pete de culoare

Mă visez
colindând o floare
respirând dragoste...
mângâind şi luna despletită
ce se oglindeşte-n ape
şi se-alintă
scursă,
prelinsă...
printre pietre-nspumate!

(Un gând de-al tau
îmi zâmbeşte…
şi mă sărută…pe buze!)

În clipocit
ce mă-nfioară
uimitor de plăcut,
deşi luna-mi surâde...
mergând pe jos,
pe ţărmul de dor,
încet
şi cu pasul prelung,
mă adâncesc in visare... în noapte...
(...şi ea mă tot cuprinde...!)
iar eu sunt plecat de tot
către tine,iubito,
sa te caut!

Totdeauna este gândul
ce nu l-ai făcut cunoscut
nefiind spus, scris sau arătat...
şi-atunci, daca-i şi zâmbeşti
sau ii înalţi visuri şi aripi
cu ochii închişi,
poţi să-i spui în sinea ta,
din prea mult drag,
Uimirea;

sărutată cu dragoste,
de cupa ta de floare,
din prea mult dor!

adorată
cu ofrandă
de sevă dulce
ca mierea de tei
ori de salcâm
sau cu iz de roze
ori de verde-crud de nuc...
(...şi poate fi şi cu parfum de flori de câmp...
după cum ţi-e şi sufletul!)

nerostită
pe tărâmul tău de eden
cu stele lucind de verde-negru
şi nori prea frumoşi pe cerul tau auriu,
când, deşi te-ndepărtezi odata cu noaptea,
cu sufletul o tot strigi a chemare...

dar, simţită ca si preaplinul tău,
o poţi gândi ca fiind frumosul pe care-l mângâi
cântându-i duios,când Soarele tot apune şi răsare
într-o graţioasă lunecare în cerc...
când şi urâtul din noi dispare, iubito!

Întind braţele
şi cuprind curcubeul
pe după umeri
şi inimă de cer
auriu

Alunec mătăsuri de înserare
peste nori şi şoapte şi fiori
de fire argintii...
apoi sărut luna şi stelele
răsucind fin, domol,
spre uitare, dantela de mătase
ce-i acoperă noaptea
(şi-n goala-i splendoare
mă las dus... cu vrajă!)

Cu drag mă adâncesc
în nesomn de drum,
de la apus până la răsărit...
şi totdeauna fericit de dus şi-ntors...!
până când Lucire de Stea
mi se face din nou
pod de curcubeu...
în braţe cuprinsă!

Plecat sunt către tine...
aş vrea să vin
dar şi să plec,
să vin
şi să plec…mereu
uitând de câte ori...
făcându-mi cărare bătută
pentru doruri
din vremuri
ce vor să vină, iubito!

Dar, câteodată
mă prinde ploaia
şi cărarea mi se pierde
iar eu mă tot uit... ajuns
cam pe la mijloc
de drum, prelung
(fără a mai şti
dacă vin sau plec!)

Şi plouă…şi ploaia
deseori ma plouă
şi tot mă uit lung...
plecat din nou spre tine!

Pasăre-albastră,
tu zbori de multă vreme
prin cel mai de sus cer
pe unde ereţii,
lăstunii
şi păsările de noapte
nici nu visează
s-ajungă vreodată

însă eu-puiul tău,
cu puf în aripă de zbor,
cu mult drag încerc să vin
în raiul tău de poezii !

Ce-ar fi,la pieptul tău
să mă ai,cerul să-ţi ating
şi cu mine să rămâi
doar un pic,
(...destul…!) ,
şi pentru totdeauna!

Mă-nalţ şi zbor...
cu tine să fiu, fără de timp
şi de urât pustiu!

Clipele tale, iubito,
sunt cântece sublime,
trăiri cu patimă
si pline de iubire
ce mi-ating suav
sufletul, ca un arcuş...
a mângâiere cu şoapte,
vibrându-mi duios!
când tu îmi spui,
simplu şi frumos,
că mă iubeşti

Dar,tu să ştii,
ochii-mi sub gene
lăcrimează, când tu nu-mi eşti...
şi-n mine nu găseşti
decât tristă
şi tăcută
vioară!

Şi-acum...când eu te am,
senină mi-e zarea,
surâsul tău mi-e ademenitor
şi cu mult drag aş tot vrea să-ţi tot fiu...dulce fior
(cuvânt şi cântec...necuvant si descantec...!)
pentru clipele noastre
de adevărată dragoste!