Aburi se ridică
de peste tot pământul …
cuprins de fiebinţeala trecerii
Soarelui înspre tărâmul
de vis al primăverii !

şi-n lumina zilei
se despoaie frumuseţi
de straiele unei lungi aşteptări...
iar Soarelui i se-arată  minuni
cu roşu-n cupe de-nfloriri
şi cu seve prelinse uşor
peste lujer…

acum,mai mult ca niciodată,
e nevoie de multă apă !
atât de multă...încât să curgă
peste toate cele-nsetate…
cu şopot de iubire !
ca să crească mari
şi să-nflorească frumos
toate splendorile
………………………………………..............

gânduri după gânduri,
cuprinse de Lumină ! ,
şi mie să mi se-adape…
stingându-mi ,puţin câte puţin,
dorul de-nflorire…
şi focul din inimă !
curgându-mi lin ,cu dulci fiori ,
seva iubirii  peste tărâmul
de vis… al primăverii !





Primăvara asta  mi se-arată
mult mai frumoasă
şi mai darnică…
decât vreodată !

însă,toate-nfloririle-mi
înfocate şi lacome de trăire,
(de peste zi şi după apuneri…)
au nevoie de …apă !

şi nu-i doar un moft…
ci-i poate stare de urgenţă !
căci, vâlvătaia de iubire  
poate, nu-i aşa !? ,
să ţi-aprindă-ntreaga fire
şi să tot arzi !
şi,-n pământul fierbinte,
de-atâta dor şi sete,
să ţi se ofilească
toate… !




Ca şi o floare,
nu poţi trăi, nicicum,
fără de apă…şi,-ntotdeauna,
pentru-o maximă trăire
şi pentru-o-nflorire sublimă,
apa trebuie şi sfinţită !

(cu rugăciuni murmurate
printre buze mierii
şi cu  multe mătănii…
până la sfârşit de vis
adâncite,-ntruna,
şi-apoi…­întotdeauna,-ţi vor fi
înălţătoare şi cu dulci fiori,
toate visările!)

dar,tot acest ritual de iubire,
trebuie făcut de la-nceput de zi,
când roua întinereşte verdele
şi până la vecernie…

când toate se-ascund în mister
iar tu, iubire, în tot acest timp,
poţi să ridici bratele
şi sa cuprinzi tot cerul...
rostindu-ti iubirea !

şi-atunci…
toate trăirile-ţi vor fi mult mai înflăcărate
şi,departe de văzul lumii,la capătul asteptarilor...
îţi vor fi binecuvântate 
şi  sfinţite toate cele…
…………………………………………………………………….
iar, cu-n sărut dulce,
eu iti voi preasfinţi
si iubirea !




Cu-n simplu gând
te poţi adânci într-un univers…
retrăind stări pline de magie ,
te poţi duce pe unde n-ai mai fost demult...!
şi-n paşi de vals, poţi să spargi zăgazuri 
ce ţineau ascunse splendori

chiar vălul uitării poţi să-l ridici !

ca şi-aievea ... poţi să vezi
frumuseţi poate visate
sau poate avute cândva

o emoţie puternică te cuprinde
şi ţi-aprinde obrajii
de nu te poţi abţine, nicicum ,
să nu-ntinzi mâna şi să vrei
să atingi uşor sau să mângâi,
când inima-ţi cere…
şi doar câte-un strop din toate
ţi-ar fi de-ajuns
…………………………………………………………………..
şi-apoi, te-ntreb…
ce poate fi mai frumos
decât să-mbrăţişezi minuni
şi să simţi parfum suav…
să ai tot ce-ţi pofteşte inima
din cele ce soarta ţi le oferă
cu toată cuprinderea
şi iubirea !?




Ce bine-ar fi
ca să-mi treacă timpul
un pic mai lent…doar un pic !
când paşii mă duc pe dincolo…

prin lumea fantastică a viselor,
contemplând frumuseţi,
să mă tot învârt nauc
în jurul focului de dor aprins
din centrul universului meu
de uimitoare visare

şi ,cu-n cântec de iubire ,
să-mi ademenesc şi soarta...
ca să-mi vină mai aproape
şi-n ochi să-i citesc adevărul
despre cum vom fi…pe-acolo
să ne jucăm amândoi
de-a v-aţi ascunselea…
şi-apoi, să ne tot ardem gânduri
de dor şi de inimă durută

în toate, eu să-i fiu alintul  !
şi să-i arunc uşor,din când în când,
câte-un gând zălud ,în misterul din surâs
şi câte-un dor de ea nebun…
peste toată vâlvătaia
din inima ei

şi-apoi ,cu ochii-nchişi,
să pot să-i scriu sublime
poeme de dragoste ,
desenând cu-n dulce fior
fiecare cuvânt…
peste cenuşa
arderii
de noi 
doi !




De la un timp
nici nu mai ştiu
cum se poate face ca,
dintr-un simplu freamăt de gânduri ,
să curgă atâta miere şi lapte…
şi cum se mai poate rosti
cât ţine-o-ntreagă viaţă !
o poveste de iubire
şi fără de sfârşit

şi mă tot frământ…
să aflu din toate câte puţin
întrebându-te şi pe tine 
de ce şi cum…
şi-ncerc mereu o scriere sublimă
coborându-mi visul ,treaptă cu treaptă ,
preaplin de sine şi cu tine de mână,
în adânc mister

însă ,orbit de prea multă Lumină,
ma urc repede ,ca să respir !
dar, ca de fiecare data,
mă sfârşesc de toate...
pe marginile cunoaşterii
agonizând…fără să mai ştiu
dacă toată zbaterea de gând
mi-a fost cu vreun rost
sau doar un vis
……………………………………………
(ca-ntr-un moft… !)
gând în gând
şi tot cu tine ,
iubire !




M-am plictisit
să tot număr clipe…
dând deoparte dulcegării !
şi, puţin câte puţin,
cu rugă şi mătănii…
poate-mi vei îngădui Doamne
să-mi schimb, doar un pic, firea

(ca să-i fiu evei un altfel de adam !)

şi, din toate cuvintele încă nespuse ,
îi voi mai da deoparte doar şoaptele
unui cântec de demult cântat... 
evelor pe la urechi
de adami jucăuşi

cât despre necuvântu-mi
adâncit în rostire suavă…
vârtej de ape şi de fiori
de i-ar face
prin toată marea de iubire
şi la nevoie de i-ar fi chiar năpastă !
până la sublima sfârşire
de trăire magică
nu-mi voi mai schimba firea !
şi-i voi rămâne evei
acelaşi adam…
ca-ntotdeauna !




De-ar fi, cândva…
ca Domnul să-mi îngăduie
să aflu cum se poate deschide poarta
unde sunt ţinute cheile tainelor ,
atunci mi-aş alege doar una
şi cu ea aş deschide raiul…
şi m-aş duce să văd izvorul
de unde curge fluviul
poemelor tale

Din apă ne-ncepută ,
cu sete aş bea…şi aş rosti adevărul
năucit de-aşa splendoare !
ca să afle toate cerurile
despre tot ce-nseamnă
o curgere sublimă
de iubire !

Apoi , mi-aş aduna gândurile
de peste tot risipite...
şi din împletiri de clipe
mi-aş face o corabie de vis
cercând s-ajung cât mai departe...
şi aş fi tare uimit de-aşa-ntâmplare !
chiar dacă-n volbura estuarului
Marea cea mare-
Poesiferă a iubirii
mă va-nghiţi…
cu totul !