În culori vii…mereu
alese cu sufletul tău sublim
să-mi descrii fiecare stare de fericire
şi să te joci cu ele surâzându-mi
(să le aprinzi când vrei tu iubire
dar să aibă-n ele multă Lumină !)
dacă tot îmi scrii…
atunci să-mi scrii !!!
cu verde de smarald
cum sclipesc ochii mei
ca să mai cred că oricând
o să-mi laşi drumul liber
către tine şi că mă vrei
-ntotdeauna…iubind !
cu galben-auriu
cum o frumoasă mirare
să fie mereu o atenţionare
că-mi vii cât mai aproape
nu de ceva mi-ar fi teamă
doar inima să-mi protejez
ca să nu-mi ia foc pe loc…
de-aşa-nfocată stare !
cu roş-aprins de dragoste
să-ţi desfaci în silabe surâsul
şi să-mi scrii cu-arome de sublim
(înspre tine-nălţându-mi gândul…tot visul !)
cum floarea de mac se desface mare
pe vârful de lujer taaaare deschisă…
de parcă ar săruta tot soarele !
cu roş-carmin să-ţi fie scrisul
să mă faci să mă opresc o clipă
din drumul meu înspre tine !
să rămân tot mirat( într-un sărut uituc)
doar aşa ca să nu te sufoc pe loc…
cu-atât de multă iubire !
…………………………………………………..
chiar şi despre cele ce nu cuvântă…
scrie-mi doar cuvinte pline de-nţelesuri
şi despre dulci fiori şi despre arzătoare doruri
(de uimire să mă-nclin maaaaare…
peste toate descifrându-ţi sensuri !)
căci prea frumos mi se se face sufletul
când la porţile visării tale
aflu mereu că-ţi sunt
verde de smarald a uitare
galben-auriu a mirare
şi roş-aprins de dragoste
………………………………………………..
………………………………………………..
scriindu-ţi acum şi eu…
ţi-aş contura buzele
(acele frumoase acolade…arcuite a surâs)
cu cele mai calde şi vii culori
ţi le-aş înmiresma cu parfumul de toamnă
cu
tot mustul iubirii mele uşor prelins
aş umple cupa visării tale
cu tot gândul meu
înălţat a iubire…
mereu scriindu-ţi @!
0 comentarii: