Şi cât mi-e de
teamă…
căci ştiu prea
bine
că ale mele
gânduri,
când nu-ţi sunt
rostite domol
şi nu tocmai pe
deplin,
te dor prea mult,
când eu nu-ţi pot
fi
cât mai aproape…
de adevăr!
(şi cât aş vrea
ca visarea de
mine
să-ţi fie trăire sublimă ,
când mă avânt năucit
de-ale tale
splendori
prin rai de
frumuseţi ! )
Dar,ca să mă mai suporţi,
îţi voi scrie,de-acum-nainte,
cu slove vii şi stihuri mari,
un cântec de
dragoste
prea bine cunoscut
(încă de la
facerea lumii!)
Iar tu ,cu a ta perfecţiune
frumoasă
de gânduri mari hulpavă,
să mă laşi,totuşi,
să-ţi rostesc
tot adevărul meu până
la capăt,
până la sfârşit
de timp…
(până la ultima
secundă prelinsă
şi-apoi să mă
cuprinzi ca-ntr-un laţ
şi să-mi sugrumi tot
necuvântul,
dacă nu-ţi va
plăcea
a mea rostire !)
Insă,în potirul
tău de dragoste,
totdeauna,să ştii
iubire,
îţi voi turna
parfum de mine,
pentru ca
sufletele noastre să-nflorească
şi tot te voi
face, cu multă delicateţe…
să-mi fii mereu iubită !
0 comentarii: