Cu tot mai multă poftă
de scris,din când în când,
îţi fac în ciudă…aşa…
ca să te-nnebunesc,
când dorul de-aşteptare
te arde şi mai tare !
şi vreascuri de iubire
ţi-arunc la-ntâmplare
peste rug aprins
de dragoste
înteţind văpaia iubirii,
când şi aburii visării,
prin tranşee moi de riduri,
ţi se preling domol
(din gându-mi
ce se vrea aproape scris…)
Dar, de nestăpânit ţi-e firea…
la atingeri de mine
şi cu buze tremurânde
tu,iubire, îmi tot şopteşti
cât de mult te-nfioară
ale mele pofte
nebuneşti
şi-atunci şi eu mă las…
cuprins tot mai adânc
în mrejele tale
şi mă tot apropii de tine
ca să te iubesc şi mai mult !
până când mă pierd,
cu toate-mi ce-ţi sunt,
în visarea-ţi
frumoasă !
