Dintotdeauna
tu ştii că-mi eşti Lumina divina 
ce-mi vine mereu dinspre răsărit…
de noi doi !

apărută mai ­întâi
din freamăt de gânduri
dintr-un labirint de căutări
ca şi-o mare sclipire
de speranţă !

(văzându-te ca o Iluminare de mine
şi visarea-mi orbitoare… !)

şi-a fost ca tu să-mi vii
ca şi zână…
şi-apoi evă-ntruchipată
în toată splendoarea-ţi
scăldându-mi-te-n priviri
toată şi-aievea...
ca si femeie!

când eu ca un adam sfios
m-am coborât asupra-ţi
veşnic zăbovindu-ţi
ca să te prind mereu de mână
şi-amândoi să ne-mplinim
toate cele ne-mplinite
din ancestrale
trăiri !

şi-acum îmi eşti
o mare stea călăuzitoare !
şi cer de visare-mi vei fi
de la răsărit şi până la apus
de noi doi…
şi totdeauna
o frumoasa
si mare
iubire!


This entry was posted on 12/28/2013 01:27:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: