Fără
de rost,
de
la răsăritul soarelui
şi
până la sângeriul apusului,
visul
mi-l tot adâncesc
şi-ncerc
să-nlătur vălul
ce
acoperă uitarea-ţi
de mine
Mereu rătăcind
prin văi cu splendori
şi prin cotloane cu dulci fiori
şi chiar până când nodul timpului
(de la mâna stângă… !)
îmi arată cât de mare a fost noaptea
şi toată-mi visarea
Şi peste cer cu stele…
cuprins de ape,
încerc să aflu zâna-uimirea
ce mi-a-nflăcărat inima,gândurile…!
dar tu,iubire, îmi spui întruna ;
că, dacă vreau să-i văd frumuseţea,
să-ţi vin ,când răsare luna…
să-ţi vin cu toată dragostea
pe margini de ape vii,
când a ta lună,
frumos răsfrântă
peste conturu-mi de vis,
în iubire-i cuprinsă…
şi-n spume roşiatece de-apus
ţi se tot scăldă!
Dar,în toate ce-mi spui,
eu trebuie
să cred,
frumos
visând…
zâna-mi
răsărind,
la
nesfârşit !?
………………………………………………..
0 comentarii: