POEZII de Ion Cireasa

Şi dacă dorul ţi-e imens
şi Soare-nfocat mă vei trezi
din somnul meu, iubito,
din noapte îţi voi face zi
şi-n joacă te voi căuta...
pe sub nori!

Cu-o mână te voi atinge,
cu cealaltă-ţi voi rupe mătăsuri
şi cu-amândouă te voi cuprinde
pe după umeri...
şi-n dans nebun, cu pasiune,
zâmbind ne vom iubi!

Cerul şi stelele noi vom săruta
şi pe-ascunsul tău vei pune coroniţă...
cu-o floare de mac
şi brânduşe mai uituce...
(...şi-un fin picior îţi voi mângâia…!)

De dor şi drag ,
in sufletele noastre
ne vom tremura uşor
arcusuri pe viori...
ne vom canta iubirea
cu glasuri soptite
şi-ntr-un dulce fior ne vom răcori...

Când ploaia fină din noi
se va prelinge,
vom lenevi....
(...uitându-ne ascunşi... până când
dorul iar ne va ajunge…!)

Vara e anotimpul zânelor
şi-al prinţilor de floare
ce se unduiesc în zare
prin lanuri cu flori de mac

Vara e anotimpul Lunii
prefăcută-n blonda
ce se oglindeşte-n ape
şi-al Soarelui-nebunul
înfocat de dragoste
şi scăldat prin mare...
devenit un Prinţ de-albastru!

...........................................
Minune apărută-n cale,
cu pete de culoare
şi surâs cu gust dulceag,
te sărut cu drag!

şi trupul ţi l-aş mângâia uşor
cu-ale mele şoapte,
te-aş răcori adiind un nor
şi printre stele rătăcind
cupa florii tale
aş înroura-o
cu-arome
nebune!

...........................................
Cu raza-mi albastră...
dansând pe margini de noapte
şi sărutat suav de buzele tale,
când în umbre reci tu mă vei adânci,
m-aş apune şi m-aş tot răsări
prin ale tale taine
(...oricâte toamne
m-ar albi...!)

şi-n zbor de-ndrăgostiţi
Soare-albastru tu mă vei tot iubi...
frumoasa mea din Lună!

Marea mea albastră,
în clipa asta-mi frâng raze
şi mă apun zâmbindu-ti... 
de dor şi drag de tine
mă topesc,
te aprind,
mă sting,
te colind...

(şi cu fiori de rouă rece
tu mă afunzi şi mai mult...!)

Cu şoapte imi umezesti un gand zanatic
si  mă cuprinzi  cu val de spume
apoi... le-nmulţim pe ţărm
unde valuri de plăceri
ne-aruncă-n suspine…!

Vrăjit de cuvintele tale,
de tot ce te-nconjoară
si de marea ta cu şoapte,
gândul meu prea nebun
de dor nu mai poate fi oprit...
si-ar vrea sa-ti tot vina!

Mă ning spre tine,iubito,
cu flori albe de cireş,
cu parfumul primăverii,
cu pete de culoare
îţi încânt privirea
şi vin la sufletul tău
cu alai de îngeri şi zâne
ca sa te cer
(...şi te vreau regina inimii mele...!)

Vin cu tot cerul auriu...
să-ţi sărut guriţa dulce,
mă-nclin cu drag catre tine
şi mă prefac în parfumul tău,
în lumina zilelor tale,
în aerul pe care-l inspiri,
în mătasea ce-ţi mângâie trupul
şi-n cuvintele ce-ţi ating buzele...
şi-as vrea să fiu Tu !

Cu timpul meu de cires in  floare
şi cu gându-mi alb de vis,
te-mpresor pentru totdeauna
şi rămân în al tău surâs...
(...un Print-de-floare...!)

Iubito, soarele nu se ascunde
niciodată, fără să-l mai vezi...
chiar de-ţi este jalnică starea
în dimineaţă întunecată...!

Sângeriul apusului te-aruncă,
hâdă, în hora ielelor...cand viata ti-e de noapte...
dar poate fi miracol al fiecarui început de zi
dacă primeşti în suflet Lumina
ce-ţi risipeşte, uşor, noaptea urâtă...
şi te-mbrăţişează ca pe-o minune;
o floare...!ce inspiră nuanţele luminii
şi respiră parfum de iubire,
ce se hrăneşte cu seva dragostei
şi îşi potoleşte setea
cu roua şoaptei

Toată această perpetuă rotire,
uimitoare simfonie a Luminii,
a culorilor, se sfârşeşte
şi-ncepe totdeauna,
pentru suflete prea curate,
printr-un spectacol divin;
un nou răsărit de soare,
vrajă, viaţă, uimire…

Dar, oricât de multa vreme
ar trece peste noi
ofilind timpuri însetate
de iubire şi aşteptare,
ca-ntr-o dulce nebunie,la nesfarsit,
soarele apune şi răsare
dând valoare zilelor...
din noi!

Te-am cerut Destin
şi cerul mi te-a dăruit,
în taină ,femeie de iubit;
ca o zână ...şi-a iubirii arşiţă
şi-ai cernut, iubito,
peste sufletul meu
clipe sublime şi cântece suave...

Dar prea multe nopţi de iarnă
eu ti-am fost prea rece
şi-n sloiuri de gheaţă
ţi-am cuprins ninsoarea
de iubire

Insa, în primăvara asta,
preafrumoaso,
cu focul dragostei tu mă aprinzi
şi din sloiuri topite
plouă peste inima mea
cu iubirea ta
si ploaia mă inundă...
(...şi mi-e bine,şi mi-e bine…)

Şi-acum, cu rugă fierbinte,
aş vrea ca surâsul tău,
în nopţi de primăvară, să mă-nsenineze...
şi buzele dulce să ţi le sărute
frumosu-mi prinţ-de-floare!

(...iar ploaia de iubire să ne-mbete,
când seva curgea-va din muguri!)
…………………………………….
Cuferele cu bogăţiile de şoapte
nu vor mai fi închise!
ca doar ochii tăi…

Când eu te vreau cuminte
tu m-asculţi, iubito,
şi mă treci prin văi de timp
iar tristeţea ţi-e senină !

Când eu te vreau tandră,
tu mă mângâi în vis...
pe pleoape dulce mă săruţi
şi cu şoapte mă alinţi
şi-mi chemi îngerii aproape

Când eu te vreau fierbinte
tu nu mă cauţi prin gânduri
dar mă găseşti printre rânduri
iar cuvintele tale m-aprind...
că doar numai tu mă ştii
din ploile de păpădii
şi te-ai ascuns în suflet de sihastru
de când Soarele era albastru…

Iar eu rătăceam prin labirint,
înfruntând fulgere şi vânt,
căutând dezlegare pentru-o taină...!

Când eu te vreau sfântă,
clipele tale să fie curate
ca lacrima de înger!
(...ce rătăceşte-n noapte...
sărutându-ţi sufletul,
sânii şi-apoi surâsul…!)
Şi-atunci vei şti mereu
când eu te vreau…

După haosul existenţei
de zi cu zi, de la o vreme,
nopţile albe-mi sunt poveri
şi cu greu mă dezlipesc
de cifre, formule şi scheme
şi mai greu de culori

(şi nicidecum de-un gând sidefiu !)

şi-mi lăcrimează un ochi vineţiu
văzând că Luna nu-mi mai este zână
iar stelele stau să cadă
cu cerul peste mine

Dar, spre dimineaţă, mă liniştesc...
când în minte-mi răsună
glasuri de creaturi ciudate
ce se hrănesc din clipele altora
şi-aud cum plâng cuvintele;
întoarse, răsucite, sugrumate
doar pentru că din gândurile unora
trebuie să răsară ceva...

(...si care, arătat către soare,
e musai să crezi
că vezi nuanţele luminii...)

Şi mă liniştesc... de tot
şi mă-ntristez pe loc,
când, la răsăritul meu de soare,
văd că verdele nu mai este chiar verde...
şi că poate fi-nlocuit ,c-un fel de  gri,
cu prea multă uşurinţă
……………………………………….
Doar aşa, în sfârşit,
mi-am dres glasul ruginit...
(de ,,necuvinte’’... de dragoste...!)

şi-acum trilul Păsării-albastre
îţi va plăcea şi-n noapte...
chiar dacă ecou i-a fost,
poate, vântul…!