POEZII de Ion Cireasa

Intuneric total va fi
prin tot universul,
cat poti vedea cu ochii,
cand  sperantele noastre
nu se vor mai  implini

(Si nu ma vei mai gasi,iubito,
niciodata...nici in afara ta
si nici inlauntrul tau...!)

Nici argintul lunii
ce-nfioara cerul de iubire,
nu va mai licari peste visarea-mi
de tine...
ca altadata !

...........................................
si de m-ai aprinde cu dragostea ta,
ca si  un divin rasarit ori apus de soare,
ma voi scufunda-n marea ta de visuri
(pentru ruga...facand  matanii..!)

si te voi ruga sa-mi vii...
si te voi ruga sa-mi fii...

si-n ape de iubire
ne va-nflori speranta!

Cand tu nu-mi esti,
inaltare de mine
si de suflet prea chinuit,
mi-e tacerea ta !

As rupe lacatele destinului,
as umbla prin intunericul
si necunoscutul universului
si tot te-as cauta,
iubito!

(Sau poate ca asa ma vei castiga,
lasandu-ma sa numar clipele de-asteptare !)

Si ploaie nastrusnica
de-ar cadea peste mine
si peste timpu-mi de-abia trecut prin visare
(de la ultimul tau sarut...!)
si furia naturii de s-ar dezlantui asupra-mi,
tot te-as afla

Chiar de-ar fi ca tu sa nu-mi mai fii aceeasi,

Chiar de-ar fi ca tu sa ma certi ...!

Si-atunci ,tu de mi-ai fi,
de te-as imbratisa...
(ah,iubito !),
as fi doar un biet soare
ucis din prea multa dragoste,
aruncat in nefiinta
si-n cautare de tine...
implinit!

.................................
si cat de mult
eu te-as iubi...!

La schitul de sihastru,
in ochiul de apa ne-nceputa...
cu sclipiri ca de roua argintata
in care luna se oglindeste ca o zana
si se scalda adancindu-se-n placeri,
despletita si despuiata de ganduri...
in cercuri concentrice
si-n valtori naucitoare,
se-nchid si se deschid,
clipocind a chemare
de plecaciune...
undele iubirii

Cu glas duios
ca un dangat de clopot ,
cand soarele-i pe la vecernie,
sihastrul iubirii isi cheama iubita
pentru ruga si matanii...

Si cantecul dorintei lui
suna si rasuna dulce
de-nfioara  pana si cerul de-nnoptare
(cand si iubita-i vine,sfioasa,
in turla-i mare...!)

Si-atunci ea-i impresoara cu delicatete
toate cantarile si-mpreuna ingana canoane...
iar bolta de visare a credintei lui
vibreaza ca o vioara...
mangaiata pe strune
de bratele-i iubitoare,
ca un arcus!

Apoi ,aproape de rasarit de soare,
isi scriu peste peretii de visare...
sa le fie de-ajuns...!
pana la urmatoarea vreme de vecernie,
cu slove de soapte din cantec de inger,.
poeme de dragoste!

Te-am chemat de-atatea ori
si tu nu mi-ai venit...iubito
si nici nu-mi trimiti ,
prin puf de papadii,
adiind,
fiori...!

De-atatea asteptari,
cand tot pamantul mi-e-n calduri,
mi-as sugruma timpul
si i-as pune la gat
siraguri de spuma violeta...
(ca sa-i opresc zvacnirile,
din prea mult dor de tine...!)
indata

De mi-ai veni...ah, iubito!,
l-as imbaia ,ca sa-i fie rece,
in lapte si miere
si-n roua-nfrigurata...
ca sa poata trece usor,
fara durere,
prin clepsidra-ti vie!

Cu frac l-as imbraca
si-n pasi de tango salbatic
l-as face sa-ti lunece nauc...
sa-si scurga,nebunul,
rand pe rand,
toate secundele
infiorandu-ti dulce
tot nisipul vietii
si peretii
visarii !

(apoi l-as pune faclie aprinsa
pe-altarul iubirii...!)

Sa-ti lumineze toata noaptea si visele
si poate-asa... tu-mi vei ramane...!
si-odata cu trecerea lui,
vreme peste vreme,
colindand hai-hui,
nelinistile sa ni le topeasca
in clipe marunte...
modeland dragostea noastra
in ceara unsa cu ambra! 

.............................
si-nmiresmata
cu parfum de iubire
si esente de noi...

Vad ca si-aievea,
peste marea ta de iubire,
plimbandu-se aiurea,
naluciri cu obraji luciosi
si cu ochi in frunte...

(din care se prelinge seva de lumina!)

Au ganduri lungi si gulerate,
cand sunt necuvinte...
si sunt imbracate cu frac
din foi de nuc!

Si rod din buzele luminii
cu dinti de lapte...
gadiland trupul inmiresmat
al noptii !

Apoi,toate aceste  ciudatenii,
sunt inghitite,
una cate una,
de luna ta hulpava,
iubito,
pana ce marea ta  
se umple de lumina !

Si se electrizeaza...
si fulgera,
si tuna ,
si ploua
infrigurand cerul iubirii...
intr-un clipocit de lunecare,
umplut cu ambra!

Noaptea magica,
(catifelata si-nmiresmata...
ca o corola de floare!)
incet se lasa mangaiata,
cu drag,de razele de soare,
spre-nnoptare...!

E o splendoare mare,
imbracata asa de frumos
cu straie de gala ;
cu matase usoara si stravezie
peste buze de-nserare,
(prinsa-n snur...ca niste hamuri!)
cu broderie fina si sparta
ce acopera chipul lunii
si cu strasuri sidefii pe tivul
cupelor laptoase
ce-ascund norii

Te vrajeste,
clipind seducator...
cu gene rimelate la ochi de visare
si-nrourate cu sclipiri de stele,
cand se-aseaza  rasturnata,
cu patima,
peste-apusul de soare !
(si-l cufunda... in uitare de sine!)

Dar,putin cate putin,
nebunatic frematand,
soarele rascoleste
tot misterul intunecat al noptii
si-i elibereaza fantasmele
tinute ascunse...

Tainic...departe de vazul lumii,
el se joaca de-a v-ati ascunselea
cu luna...se da de-a rostogolul...
se-nfioara de placeri,saruta un nor...
si linge cu limbi de flacari de dor
marginile noptii !

Apoi...cu fosnet de soapte,
se-alinta-n lumina visarii...
si se pregateste ,falnic,
sa rasara !

Te-ntreb si ma mir,totodata,
(asa...intr-o doara,
ghemuit langa tine!)
daca nu cumva
gandurile mele te dor
cand,din prea mult dor,
ti le scriu prea apasat

(in fraze-adanci...
cu slove mari si stihuri vii!)

si daca nu ti-ar fi de-ajuns
si tot m-ai vrea...
tu sa-mi spui,iubito!

si-atunci...
frematandu-ti cu patima
printre pilonii de ceara,
cu tine ratacindu-ma prin rai...
petrecandu-mi tot timpul
pe sub bolta de visare
a cerului tau sidefiu,
iti voi sopti...
(peste tot pe unde-ai fi...
chiar si peste umarul stang!)
din prea multa dragoste,
un cantec divin!

Ah, iubire...
de-as fi un pirat,
ti-as fura fiecare clipa de sarut!

As veni la gura estuarului tau
si sub puntea ce-ti leaga soldurile
de marea-ti taina,
unde multe corabii s-au scufundat
si multe catarge s-au frant,
mi-as zvarli ancora...

Apoi... ti-as rascoli namolul...
si din amfore,
pe rand,
urcand si coborand,
as aduce la lumina
comorile-ti  ascunse...
si te-as fura...
toata!