10/05/2010 07:28:00 p.m. -
Posted by Silvia Cireasa -
Dacă tu vrei, priveşte şi zâmbeşte
către Lumina care cu mult drag
te mângâie,
iubito!
Venită dintr-un rastru...
de pe cadrul ca de cer albastru,
ea ţi se răsfrânge printre degete
cu imagini şi nuanţe preafrumoase
şi, cu semnificaţii simple
date metaforelor tale divine,
ea îţi spune, fără-ncetare,
că te inundă şi că i-e bine…
Dar,cu sărutul lui, doar Soarele
ţi-atinge buzele,
sânii,
trupul…
(şi chiar de-ar fi spre apus...!)
cu mult drag, el îţi şopteşte:
să nu uiţi, cât de mult
eu te iubesc!
10/04/2010 06:55:00 p.m. -
Posted by Silvia Cireasa -
Si mă ai,cu foşnet de şoapte...
din stihuri banale,îţi răsar dulce năpastă
cu seve-nspumate si cu patimi nebune
îmi fac simţită prezenţa...
pe dunga de floare ruginie-aprinsă
sau pe culmi aurii nemaivăzute
şi neatinse de alţii...
peste tot pe oriunde eşti tu
sublima şi dulcea mea
nebunie!
Oricât de greu mi-ar fi,
cu aripi de dor, cu clipe mărunte
desprinse din lut cu iz de garoafe
şi prea greu de iubire,
mă strecor în sufletul tău
şi las semne din mine
cu parfum de toamnă
şi gust de poame
coapte
Curcubeu de dragoste, pe margini de picaturi
de rouă magică, las să pătrundă-n tine
prin porţi de vise si pe sub cer ruginiu...
necuprinsă vrajă...ce-mi esti!
Si gând lunecând sfios a înnoptare...
pentru-a te şti,iubito, rămasă-n mine trează
într-un nou început de zi cu soare,
învăluită-n şoapte şi dulci suspine,
preaiubită femeie,
las sa te-nfioare!
10/04/2010 06:48:00 p.m. -
Posted by Silvia Cireasa -
Incă se mai aude chemarea mea
iubito dar nu sunt eu,
să ştii!
Este ecoul gândurilor,
scăpat din carapacea
asta goală a minţii mele,
plecat spre tine prin degete…
inconştiente
Parcă-l văd,cum îţi loveşte retina
şi cum te doare…
dar tu să nu taci!
Dacă vrei să chemi iubirea,
să-ţi strigi durerea,
amplifică-l şi-ntoarce-l către mine
ca să-mi atingă inima,
sufletul…
şi să mă doară …
sau, de-ai vrea,
trimite-l să-mi aprindă
şi mai mult focul de inimă
şi dorul de tine
să mă ardă!
9/29/2010 03:13:00 p.m. -
Posted by Silvia Cireasa -
Aş vrea să-ţi spun ceva…
dar nu mai ştiu ce…
sunt prea aiurit!
M-ai vrăjit,iubito, cu rostirile tale
învăluite cu şoapte, cu-arome de dragoste
şi farmec de pian,de violină
Aş crede că nu exişti…
că Cerul mi te-arată
doar un vis…
prea frumos
ca să-mi fie-adevărat,
dar nu se poate…
Chiar ieri mi-ai spus aievea
că mă iubeşti şi te-aud mereu…
şi-mi eşti cântec drag...
îmi eşti dulce nesomn
şi-mi eşti gând frumos
ce mă cuprinde!
(îmi eşti trăire-adevărată!)
Crede-mă, nu visez …
şi te voi iubi atâta timp cât Cerul
îmi va permite să ştiu de tine!
9/29/2010 03:09:00 p.m. -
Posted by Silvia Cireasa -
Aş vrea, în toamna asta, mai mult ca niciodată,
ca ploaia magică să nu-şi schimbe sensul...
florile să aibă glasuri murmurânde,
merele-gutuile să fie zemoase
şi gustoase iar luna să-mi zâmbească
ademenindu-mă cu boabe de struguri
strânse-n faguri de buze
dulci ca mierea
în toamna asta, dacă florile vor fi triste
şi din stele va ploua fără suspine,
din pământ sfânt frământat cu petale de roze,
tivind visul meu cu fir de aur, voi modela,
cântându-mi dorul şi mângâind ca altădată
o altfel de balerină;
Cu voaluri mov şi despletită,
cu visuri goale şi zănatecă...
şi să mi se răsfrângă, cu mult drag,
între palme calde, din seară până-n seară,
şoptindu-şi iubirea şi vibrând ca o vioară
a romanţă de dragoste!
……………………………..
Tu zâna mea, în poveste-adevarată
cu diademe-n stihuri
şi cântec rătăcit…
printre garoafe
fii, şi-n toamna asta,
o astfel de balerină!
9/26/2010 07:56:00 p.m. -
Posted by Silvia Cireasa -
Nu fi tristă, nu eşti singură...
de pe ţărmul tău întinde mâna
către cer,iubito!
Nici nisipuri mai vechi sau mai noi
ori furtuni de praf în ochi
iscate din senin,
nici valuri prefăcute a mângâiere
sau mai mari şi-nfuriate,
ce răstoarnă corăbii,
nu pot atinge curcubeul…
Punte dintre mâna mea
întinsă către cer...de pe malul meu
de dor-un legământ ce luminează
marea noastră de iubire...si mana ta...
o mare si eterna dragoste!
9/25/2010 09:19:00 p.m. -
Posted by Silvia Cireasa -
Când tu-mi laşi semne cu parfum de iubire
puse-n cheia de violină şi-mi mângâi sufletul
primenindu-ţi versul cu focul de inimă,
cu vraja de răsărituri şi de-amurguri,
iubind marea ta cu şoapte
şi dragoste-adevărată,
cu drag
ţi-aş dărui
fremătând de dulci fiori,
printre buzele tale de dor uscate,
un gând frumos de ploaie cu suspine…
şi, crede-mă, te-ai deschide înmiresmată
şi frumoasă ca o floare...
(după o ploaie bună şi magică…!)
de s-ar mira toate crizantemele
aflate la-nceput
de toamnă!
....................................
şi să mai ştii:
la fel ca ieri…iubito
tu eşti cheia şi lacătul
împărăţiei mele de visuri!
9/25/2010 09:16:00 p.m. -
Posted by Silvia Cireasa -
Venind din poemele cu necuvinte
şi din zâmbete cu roze
şi picuri de rouă,
pulsând cu roşul dragostei
prin aorte, gândul de floare
încă mai poate...
şi mai vrea să-i provoace florii
încă o ploaie cu suspine!
Să o facă…să se scurgă
şi să umple rostul din umbra florii
ce-n adieri se-alintă,
dintre maluri de dor
încă nesurpate,
sărutându-i nurii!
……………………..
cântând în ploaie, floarea mlădioasă
musteşte de dragoste şi se deschide...
cu multă candoare,gândului cu parfum
de crizanteme şi gust de poame
coapte de toamnă