POEZII de Ion Cireasa

Te-am chemat de-atatea ori
si tu nu mi-ai venit...iubito
si nici nu-mi trimiti ,
prin puf de papadii,
adiind,
fiori...!

De-atatea asteptari,
cand tot pamantul mi-e-n calduri,
mi-as sugruma timpul
si i-as pune la gat
siraguri de spuma violeta...
(ca sa-i opresc zvacnirile,
din prea mult dor de tine...!)
indata

De mi-ai veni...ah, iubito!,
l-as imbaia ,ca sa-i fie rece,
in lapte si miere
si-n roua-nfrigurata...
ca sa poata trece usor,
fara durere,
prin clepsidra-ti vie!

Cu frac l-as imbraca
si-n pasi de tango salbatic
l-as face sa-ti lunece nauc...
sa-si scurga,nebunul,
rand pe rand,
toate secundele
infiorandu-ti dulce
tot nisipul vietii
si peretii
visarii !

(apoi l-as pune faclie aprinsa
pe-altarul iubirii...!)

Sa-ti lumineze toata noaptea si visele
si poate-asa... tu-mi vei ramane...!
si-odata cu trecerea lui,
vreme peste vreme,
colindand hai-hui,
nelinistile sa ni le topeasca
in clipe marunte...
modeland dragostea noastra
in ceara unsa cu ambra! 

.............................
si-nmiresmata
cu parfum de iubire
si esente de noi...

Vad ca si-aievea,
peste marea ta de iubire,
plimbandu-se aiurea,
naluciri cu obraji luciosi
si cu ochi in frunte...

(din care se prelinge seva de lumina!)

Au ganduri lungi si gulerate,
cand sunt necuvinte...
si sunt imbracate cu frac
din foi de nuc!

Si rod din buzele luminii
cu dinti de lapte...
gadiland trupul inmiresmat
al noptii !

Apoi,toate aceste  ciudatenii,
sunt inghitite,
una cate una,
de luna ta hulpava,
iubito,
pana ce marea ta  
se umple de lumina !

Si se electrizeaza...
si fulgera,
si tuna ,
si ploua
infrigurand cerul iubirii...
intr-un clipocit de lunecare,
umplut cu ambra!

Noaptea magica,
(catifelata si-nmiresmata...
ca o corola de floare!)
incet se lasa mangaiata,
cu drag,de razele de soare,
spre-nnoptare...!

E o splendoare mare,
imbracata asa de frumos
cu straie de gala ;
cu matase usoara si stravezie
peste buze de-nserare,
(prinsa-n snur...ca niste hamuri!)
cu broderie fina si sparta
ce acopera chipul lunii
si cu strasuri sidefii pe tivul
cupelor laptoase
ce-ascund norii

Te vrajeste,
clipind seducator...
cu gene rimelate la ochi de visare
si-nrourate cu sclipiri de stele,
cand se-aseaza  rasturnata,
cu patima,
peste-apusul de soare !
(si-l cufunda... in uitare de sine!)

Dar,putin cate putin,
nebunatic frematand,
soarele rascoleste
tot misterul intunecat al noptii
si-i elibereaza fantasmele
tinute ascunse...

Tainic...departe de vazul lumii,
el se joaca de-a v-ati ascunselea
cu luna...se da de-a rostogolul...
se-nfioara de placeri,saruta un nor...
si linge cu limbi de flacari de dor
marginile noptii !

Apoi...cu fosnet de soapte,
se-alinta-n lumina visarii...
si se pregateste ,falnic,
sa rasara !

Te-ntreb si ma mir,totodata,
(asa...intr-o doara,
ghemuit langa tine!)
daca nu cumva
gandurile mele te dor
cand,din prea mult dor,
ti le scriu prea apasat

(in fraze-adanci...
cu slove mari si stihuri vii!)

si daca nu ti-ar fi de-ajuns
si tot m-ai vrea...
tu sa-mi spui,iubito!

si-atunci...
frematandu-ti cu patima
printre pilonii de ceara,
cu tine ratacindu-ma prin rai...
petrecandu-mi tot timpul
pe sub bolta de visare
a cerului tau sidefiu,
iti voi sopti...
(peste tot pe unde-ai fi...
chiar si peste umarul stang!)
din prea multa dragoste,
un cantec divin!

Ah, iubire...
de-as fi un pirat,
ti-as fura fiecare clipa de sarut!

As veni la gura estuarului tau
si sub puntea ce-ti leaga soldurile
de marea-ti taina,
unde multe corabii s-au scufundat
si multe catarge s-au frant,
mi-as zvarli ancora...

Apoi... ti-as rascoli namolul...
si din amfore,
pe rand,
urcand si coborand,
as aduce la lumina
comorile-ti  ascunse...
si te-as fura...
toata!