Te ştiu,
de când tu legănai
pe stinghii de floare de mac
minunea mare a începutului
şi sfârşitului zilei de lumină;
miracol pătruns
prin fereastra-ţi lăsată deschisă
tandrului Soare...
şi-n taină, noaptea topindu-ţi-o!

Te alintai
răsfirând printre degete
nisipul fin şi rumen al ascunsului înfocat
iar pe ţărmul însorit tu te scăldai...
în spumă de valuri...
lovite cu mult drag
de malurile tale
de dor

Te uitai
adesea stropită
de căderea de ploaie fină
venită la timp...
să-ţi răcorească
roşul dragostei aprins
şi-n plăcerea maximă
tu, balerină-stea,
întindeai piciorul fin
desenând
în volute ample...
iubirea cântând…
si dansând in ploaie!

Şi-acum,
ştiindu-te,
o vorbă dragă
de-mi mai spui
inima ţi-o dăruiesc...!
şi-aduc alai de zâne şi îngeri,
prin albastrul infinit,
să fie nuntită ca-n povesti
a noastră mare dragoste!


This entry was posted on 7/05/2010 05:20:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: