De la o vreme,
nu mai surâzi ca altădată
şi gândurile tale stau închise
şi-mi cam joacă feste…
căci niciun licăr de ecou,
la ale mele chemări,
nu se mai ­întoarce

(mă cam laşi uitat
şi-n visare-abandonat…
mult prea ocupată fiind
doar de tine şi de visul tău
şi nicio rostire de-a ta ,
mă-nclin să cred că ,
nu ar mai avea acea magie…
mai sclipitor ţi-e necuvântul !
să-ţi fiu de-acum…
doar o simplă amintire !?)

Dar,să ştii,când uitarea-ţi de mine,
cu timpul, ţi-o voi cuprinde,
atunci şi eu voi fi tot mai mult cu poftă
de-aţi citi chiar şi gândurile ascunse
şi de-aţi rosti,până la capăt,
toate necuvintele
(fără nicio sfială,
fără să te mint nicicum… !)

şi-atunci, toate-ţi cele…
şi câte-n lună
şi câte-n stele,
ţi le voi cunoaşte,
aşa cum le-aş vrea…
de ce nu,
aievea!
………………………………………………………………………………….




Ah,iubire,
gândul meu
mult înflăcărat
de frumuseţea ta,
uite !…a descoperit
că trecutul meu prea dus ­
înspre trecutul tău…
nu mi se pune-n
valoare…

Decât dacă tu,
iubirea-mi sublimă
din toate timpurile mele,
nu-mi vei spune sus şi tare
căt de mult ale tale gânduri
îmi sunt...cât de cât ,
tot mai aproape

Si dacă vei vrea
să mă mai vrăjeşti
şi dacă-mi vei spune
azi că-mi eşti…
şi dacă-mi vei spune că-mi vii
în ale mele visuri nebuneşti
ah…tu,iubire…şi-acum
şi pentru-ntotdeauna, 
cu gându-mi de tine
prea mult pătruns
de dragoste
şi eu,dragă,
te voi iubi
de indata...
mai mult
si-un 
pic!





Gând
rătăcitor
prin labirintul
prea mult întunecat
de visuri neîmplinite,
se prea zbate să tot vadă
Lumina vieţii de la capăt…

Dus în zbor fantastic
de fantasme moi, catifelate
şi către zări mult prea senine…
dus către luciri de ape argintate
în care luna sclipeşte ca o frumoasă,
s-ar vrea,de ce nu !, uşor alintat
şi lăsat să fure toată Lumina…

Să-şi sting-apoi toată setea,
cât i-ar ţine de vreo clipă…
de-o dragoste sublimă !

Apoi… să fie lăsat
să-şi tot continue,
cu multă iubire,
tot zborul,
tot visul…






Arătare celestă,
din sfere-nalte coborând,
te-am visat,frumoaso ,
peste cerul meu zburând…
şi cu magie-nconjurându-mi
toate gândurile

că mi-ai rămas-apoi,
cântându-mi cu tril de ciocârlie… 
mie…un biet menestrel,
cântece cu fior de dor
şi de dragoste,
la fereastră

dar,­­vrăjit de-a ta venire,
eu de-abia că mai pot privi
volutele-ţi ample de zbor
şi cum,cu piruete de măiastră ,
tu m-ademeneşti să-ţi vin,
cât mai aproape…
într-un dans
divin


şi-aşa de zănatică
şi-atât de jucăuşă-mi eşti…
că te-aş ruga, Pasăre măiastră,
să-mi spui cum de tu-mi mai vii…
din sfere-nalte coborându-mi
şi de ce tot mai mult tu vrei
a mă vrăji…pe mine...
un simplu muritor!

şi doar-atunci,ca şi un Icar…
chiar de-ar fi să-mi frâng aripile !
prea nebun de visare,
m-aş încumeta să-mi iau zborul
şi să-ţi vin-alături
pe-al tău tărâm…
al Nemuririi !







Din dorinţa de-a mai şti,
din tot ce ne-am fost cândva…
caut să descopăr tainele legământului
ce ne-a unit gândurile,
dintotdeauna,
în visări sublime
şi cu multă migală dezleg,
nod după nod ,acoperământul uitării
şi-nlătur pânza ce-mi împiedică
privirea către-napoi
dând trecutului
un nou sens !

Mergând pe urma gândului,
sinele-mi ­ însuşi te caută
prinzându-ţi în vrajă sinea
şi-n cânt de violine,
pentru-a nu ştiu câta oară ,
sufletele noastre devin din nou pereche
iar noi,iubire,ne pierdem rătăcind...
retrăind toate clipele trecute,
în rai de splendori...
fără să mai ştim
şi cât de mult
ne suntem !








Cu tot mai multă poftă
de scris,din când în când,
îţi fac în ciudă…aşa…
ca să te-nnebunesc,
când dorul de-aşteptare
te arde şi mai tare !

şi vreascuri de iubire
ţi-arunc la-ntâmplare
peste rug aprins
de dragoste
înteţind văpaia iubirii,
când şi aburii visării,
prin tranşee moi de riduri,
ţi se preling domol
(din gându-mi
ce se vrea aproape scris…)

Dar, de nestăpânit ţi-e firea…
la atingeri de mine
şi cu buze tremurânde
tu,iubire, îmi tot şopteşti
cât de mult te-nfioară
ale mele pofte
nebuneşti

şi-atunci şi eu mă las…
cuprins tot mai adânc
în mrejele tale
şi mă tot apropii de tine
ca să te iubesc şi mai mult ! 
până când mă pierd,
cu toate-mi ce-ţi sunt,
în visarea-ţi
frumoasă !




Te-aş ruga,frumoaso,
văzându-ţi tristeţea
aşa de tristă…
să-mi surâzi,doar un pic !
chiar de-mi voi pierde timpul aiurea
încercând să te conving…
iar eu te voi ­îmbrăţişa,
mângâindu-te toată…
şi de nu-ţi va plăcea
iubirea-mi pentru tine
atunci,de-ai vrea,
tu să mă dai
uitării…

şi m-aş lăsa trecut uşor
prin multe ­întâmplări ciudate
şi prin canoane de nesuportat,
chiar dacă şi gându-mi buimăcit
de toate cele
de-abia-mi va mai respira...
în zbatere sacadată,
doar câteva clipe,
a trăire…








Cu ochi ­înlăcrimat
de-aşteptarea împlinirii
visului meu prea mult visat,
mă las plecat ca să te colind,
când timpul îmi trece hai-hui...
cu secunde tremurânde,
prin clepsidra cu spume 
de dor rozii

Dar, din cupola de cer violet
ce-mi cuprinde visul
şi cu tot cu lună frumos răsărită
din învelişul magic al nopţii
aşezată ca-ntr-un alint
pe palme de nur,
foc de dragoste nemaivăzut
mă-mpresoară…

Iar tu,de tot de dor nebună,
cu-a ta inimă haină
uşor răsfrântă peste visu-mi cald
şi de nelăsat ­în pace…
te joci cu mine
în joc uimitor de iele
ca să mă-nnebuneşti…
cu-a ta iubire !

şi mă prinzi strâns în corzi de visare,
sorbindu-mi din toate gândurile
esenţe de sublim,
lăsându-mi la schimb
licoare de nemurire…
izvorâtă din adâncuri de tine
(ca să-mi fie de-ajuns,
pentru-o veşnicie,
pentru hrană
de suflet… !)