POEZII de Ion Cireasa

Clipa,
o secvenţă
din existenţă,
fila-ntoarsă,
chiar acum trăită,
cu slove de faptă
şi de gânduri scrisă,
irepetabilă,
se rupe
şi cade, virtuală,
cu noi, cu cer, cu ape...
prin fereastra
din clepsidra
timpului meu.

Clipe după clipe,
ninsoare de file
căzută-n universul
în mine închis,
roman prescris
al tainicului destin,
sunt şi-au fost trăiri
şi acum devin
lumi închise-n amintiri.

Amintiri în care,
pentru alţii,
eu pot fi doar clipa
sau, mai târziu,
posibila uitare
iar în ale mele,
cu toate ce-au fost
şi ştiu,
sunt şi actor...
şi spectator,
prin ochii minţii,
privindu-mă din viitor.