Aşezată pe-un ram de copac,
(în cuib din raze de Soare,desigur !)
şade Luna leneşă,visătoare…
din ochi lăcrămând a dragoste !

şi ascultă ,pătrunsă
de dulci fiori de-aşteptare,
o magnifică uvertura celestă…
iar luceferi ,uimiţi de-a ei idilă…
îşi potrivesc harfe şi violine
şi se pregătesc să-i cânte,
cu zâne şi cu serafimi în cor, eroica…
(pentru sublima iubire
dintre Soare şi Lună !)

atunci când şi el, răsărind încet-încet…
de peste-nnoptarea-i de sine,
îi va atinge-n zori de oglindire,
uşor,cu-n luminos fuior…
despletirea-i de dor

şi, de pe buze , îi va fura un dulce sărut
şi-ntr-un magic alint îi va-nroşi toată firea…
(de-atât de multă iubire
şi frumoasă-mplinire…
de vis !)



This entry was posted on 2/25/2014 04:11:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: