Când Soarele
O-ntâlneşte pe Lună
(doar în basme se mai poate-ntâmpla 
aşa ceva…nu-i asa!?)
se-aşează peste marea Lor iubire
spumă din splendori izvorâtă
şi plină de dragoste !

(totdeauna în franjuri colorate ;
roşiatece venite de la Soarele-apus,
movii de la Zâna nopţii
şi albe de la iubirea mea
pentru-a Lor idilă… !)

numai atunci se-ntampla... 
când Soarele e-aproape
scăpătat printre culmi de frumuseţi ,
când Luna-Zâna se piaptănă-n ape oglindită…
şi când iubirea-mi pentru Ei se cerne toată ,
cu fulgi de păpădii ,umplând tot cerul

iar eu Le cânt din violină
cântece de dragoste
deplină !

dar, când noaptea se risipeşte
în picuri de mărgăritare…
şi Soarele răsare,
puţin câte puţin,
lăsând pe margini de-ntâmplare
săruturi multicolore  
şi eu mă iubesc cu Luna...
toată ziua ! ,
făcând totul asa,-ntr-o doara,
în ciuda Soarelui !

şi-I înmulţesc spumele…
învăluind ,cu mult drag ,
toată Luna !
………………………………………
până când Soarele-apune…
şi se crede iar
iubitul Ei…!



This entry was posted on 1/19/2014 03:19:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: