am prins-o, să ştii ! ,dintr-o singură mişcare…
peste-o noapte valsând, paşii dansului cu visarea,
gând cu gând ,exersând…
marea iubire !

şi-n vals,cu multă candoare,
către ea-mi risipesc,acum,
toate gândurile-mi

(şi-n mare rotocol, cât se poate de mare ! ,
peste-al său tărâm de vis, mare cuprindere-i voi fi...
turnându-mi toată iubirea ,ca şi fulgii de nea,risipită ,
peste marea-i albă de visare ! )

Mai trebuie,doar, să-i fiu şi tare,
când rafale puternice de cerneri magice
mă vor  învolta , mult prea mult,
peste slovele-i calde şi peste-ale sale poeme...
când mă vor tot azvârli , aşa,-ntr-o doară,
ca şi pe-un necuvânt
încă nerostit !
……………………………………………………………….
şi-atunci,cu toată-ncordarea-mi,
printr-o uimitoare fulguire,
peste-al tău eden de visări,
cu toate ninsorile-mi
din gânduri,
mare troienire-ţi voi fi...
mare cât o mare 
de iubire !






Nimeni ,niciodată,niciun zăvor
nu-i va mai închide iubirii ,
când şi tainele Nemuririi le vor fi,
toate, descifrate fiinţelor
create cu-atâta dragoste
de Domnul !

Doar atunci, iele cu demoni ,
ca şi fulgii de ninsoare,
purtaţi de-un vânt nebun,
se vor risipi dincolo de lume…

Si-atunci,zâne cu luceferi 
vor dănţui de fericire,
cântând cu serafimi  
cântecul sublim al iubirii…
şi se vor iubi uimind
tot cerul şi lumea

Dar, Luna-i numai una
şi mi-e muză-ntotdeauna
şi o vreau să-mi fie totul…
când şi ea , se ştie ! ,
ar vrea să-mi fie ,
doar mie,
şi cântec
şi iubire !
…………………………………………………
însă,făr-a face vreun păcat,
numai cu voia Domnului ! ,
voi lăsa Soarele-nlăcrămat…
să-şi caute şi singur
o altă iubită !





Marea fulguială
a-nvăluit pământul…
şi cerul se-nfrigurează
de-atâta ninsoare !

Iar vântul ,ca nebunul,
face rotocol pe sub fereastră
risipind , ca-n basme ,fulgii de nea...
şi-n suluri mari adună
toată zăpada

Cu uimire privesc albirea
şi-n ochi de gând îmi răsare-o idee...
de-a-mi lua calul alb şi-n sanie de vis
s-alunec până la fereastra zânei…

(vreasc după vreasc să-i arunc
în soba-nfrigurată…
iubirea înteţind ! )

Si , de călduri cuprinsă,şăgalnic,
poate-o voi lovi cu bulgări…
şi ,-n joaca noastră frumoasă,
poate-mi va topi ,cu un surâs ,
albele-mi ninsori…
de gânduri !





Gândul de azi ,
un pic mai înseninat decât cel ieri,
mă ia de mână…şi mă ţine strâns,
nerăbdător,de parcă s-ar teme
să nu-l vadă cel de mâine !,
şi-ar vrea să mi-arate
ce ,de la un timp,tot caut…

Dar , fie ce-o fi,eu nu-l mai cred !
pantru că- ,ntotdeauna , toate gândurile
au încercat să mi-arate calea şi locul
pe unde mi-am rătăcit ,
de multe ori ,paşii…
căutând adevărul
şi iubirea

Insă ,astăzi nu-l mai vreau
şi nu-mi mai trebuie …
(gândul de-abia trecut
şi nici pe cel de mâine
nu-l mai aştept.. !)
căci mi-am aflat singur
rostul şi-mplinirea-mi
şi ,de-aici,de peste tot,
peste pământul cald
şi ceru-mi de visare,
iubirea-mi tot surâde !
…………………………………….
şi-n cuprinderea-ţi voioasă,
voi rămâne dulce crăiasă…
cât de mult şi cat timpul 
îmi va permite !





Dus de fantasme ,
dincolo de lumina gândurilor,
mă lovesc din toate părţile
fiorii reci ai neputinţei
de-a mai ajunge vreodată
la capătul cunoaşterii de sine

De-atâta mers şi căutat
prin tot hăţişul umbrelor…
mă simt istovit... şi ,fără de adevărul
şi lumina din gânduri ,
timpul îmi cam joacă feste ;

când mi-e prea devreme
de-mi sună a disperare
ceasul de la mână…
şi mă trezesc cu noaptea-n cap ! ,

când mi-e prea târziu
de nu mai ştiu pe unde sunt
şi mă trimite la culcare !,
de-mi pierd anapoda
tot şirul secundelor…

Dar,ştiu că-mi rămâne trează
clepsidra destinată trecerii-mi…
şi ,poate ,reglându-mi timpul
după ale ei ritmuri ,într-un final,
va avea parte şi de cerneri
mai cumsecade
şi luminoase…!




Cu palme catifelate,
tu,zână din ale mele poveşti,
între coperţi de hrisoave ,
aşează-n stihuri de visare
ale mele gânduri

care ,şi-acum ,
îţi spun cât de mult
iubirea-mi ţi-aparţine…
dar,tu să nu mă crezi
şi să nu te miri degeaba!
căci ea ,odată cu trecerea timpului,
deja ţi-a fost…

însă, dac-ai vrea de-acum să-ţi fie,
gândurile-mi se vor a fi scrise
de-o peniţă subţire…
în a ta carte cu coperţi
din piele fină!

apoi ,ar trebui să fie şi rostite ,
cu ochii-nchişi şi cu dulci şoapte ,
lumii-ntregi şi-nspre astre...
cu ample vibraţii,
de violină ! ,
din al tău
suflet !




Mi se-adună-n saci de visuri
gânduri venite de-aiurea ;
poate din dorinţe nespuse,
poate din ecouri de vise,
poate din vremuri trecute…

şi pe toate ţi le voi trimite,
purtate de vânt de iubire,
până la urma urmei…
să faci ce vrei tu cu ele ! ,
poti să le-aduni ­în snopuri ;
dor cu dor,
fior cu fior…
apoi,să le-aşezi usor , la păstrare ,
între file-ngălbenite !

ori să le-arunci în soba-ncinsă
şi cu cenuşa lor să-ţi umpli
o cupă…plină de visuri
şi de-amintiri cu mine !

dar,în ape vii de le-ai turna,
gândurile-mi vor creşte
şi toate se vor dezvolta frumos
într-un necuvânt perfect…

şi-odată cu trecerea timpului,
din când în când,
tu,măiastra visurilor,
îmbrăţişându-le,
ele vor prinde şi contur
de sărut uituc… !




Din tot zbuciumul
de-a-ţi fi sau de-a nu-ţi fi…
mi se-nfiripă o mare întrebare
cum ,în toate ce există,
s-a-ntâmplat ,mai-nainte
de s-or naşte,
să fie-atât de mult freamăt

(aşa-mi trec înspre tine
sentimente de-mplinire,
lunecând…către Lumină !)

şi-nspumate gânduri
­mi se tot duc…ca şi ape vii ! ,
umezindu-ţi buzele visării

dar,cu patos,
cercând să aflu cum ar fi…
în cascade ţi le torn pe toate
şi-n volbura facerii
tu,iubire,le-nvârţi uimitor
ca pe-un fuior luminos !

apoi ,gândurile mi se risipesc,
cu vaier prelung ,
toate luând formele lui a fi… 
dulce-nfrigurându-ţi
cupa zămislirii ,
ţâşnind apoi către Lumină
cu-atâtea clipe
de iubire ,
când şi eu strig 
că sunt... !




Stiu că,-n toiul nopţii ,
se-adâncesc toate misterele
şi că ,numai atunci ,se deschid cerurile
şi poţi vedea splendoarea raiului

(când , peste liniştea din univers ,
se-aud numai rotiţele timpului
ronţăind usor din secundele vremii
şi şoaptele de-alint spuse
de luceferii-ndrăgostiţi
către zânele cele bune ! )

atunci poţi vedea limpede
cum se-amestecă fineţuri ;
doruri fine cu dulci fioruri
peste pânzele iubirii,
dulceţuri de surâsuri
cu petale de zambete
şi cu picuri de sublim...
prelinsi uşor ,din frumuseţi,
peste calde pământuri
de flori

şi multe alte minuni se-ntâmplă…
pentru ca şi răsăritului din zori,
când se va-ntâlni cu frumoasa lună,
să-i fie toate numai de bine ! ,
şi ca să-i poată risipi nopţii
demonii şi ielele…
din toate cotloanele
………………………………..
Soarelui rămânându-i tot cerul
pentru o-nnoptare de vis
cu Zâna-albă…
numai bună
pentru  o iubire
curată !






Când Soarele
O-ntâlneşte pe Lună
(doar în basme se mai poate-ntâmpla 
aşa ceva…nu-i asa!?)
se-aşează peste marea Lor iubire
spumă din splendori izvorâtă
şi plină de dragoste !

(totdeauna în franjuri colorate ;
roşiatece venite de la Soarele-apus,
movii de la Zâna nopţii
şi albe de la iubirea mea
pentru-a Lor idilă… !)

numai atunci se-ntampla... 
când Soarele e-aproape
scăpătat printre culmi de frumuseţi ,
când Luna-Zâna se piaptănă-n ape oglindită…
şi când iubirea-mi pentru Ei se cerne toată ,
cu fulgi de păpădii ,umplând tot cerul

iar eu Le cânt din violină
cântece de dragoste
deplină !

dar, când noaptea se risipeşte
în picuri de mărgăritare…
şi Soarele răsare,
puţin câte puţin,
lăsând pe margini de-ntâmplare
săruturi multicolore  
şi eu mă iubesc cu Luna...
toată ziua ! ,
făcând totul asa,-ntr-o doara,
în ciuda Soarelui !

şi-I înmulţesc spumele…
învăluind ,cu mult drag ,
toată Luna !
………………………………………
până când Soarele-apune…
şi se crede iar
iubitul Ei…!





Fierbinţi de-atâta freamăt ,
rătăcind prin labirintul minţii,
ajungând înghesuite la porţile magice,
gândurile-mi devin fluturi

şi zboară toate lin ,
prin ochi de lună frumoasă,
fluturând din aripi albe de mătasă
împlinirea visului meu
de-a zbura...
si de preaplin
de Lumina!

(şi toate-s lacome
de-atât de multă
libertate…)

şi-apoi, gândurile-mi trec uşor,
bătând aerul , în fâlfâit cadenţat,
cu sinea-mi dulce şi lunecoasă,
dincolo de fereastra lunii...
prin tot tărâmul visării ,
legănându-se-n valuri
de iubire !

şi totu-i vis nemaivisat
de mi se lipesc toţi fluturii
de mierea  zborului...
într-un sărut uituc,
de bun venit ! ,
când sinea-mi pătimaşă
îmi tot surâde
şi mi-alintă
gândurile
………………………………………………..
dar,fluturii mei magici,
nu-s decât de-o clipă,două…
şi pier toţi învăluiţi cu dulci fiori,
fluturând prea frumos
toata  zbaterea-mi…
de dor!




Aflat în faţa unei dileme,
dintr-un anume punct de vedere,
neştiind ce i se mai poate-ntâmpla,
timpul se opreşte din ticăit
preţ de câteva clipe...
atunci când se află pe marginea
căderii în uitare

Priveşte un pic în jos
şi prin jur cu sfială…
arcul şi-l înfoaie ,
îşi arată toţi muşchii
şi plonjează cu ochii-nchişi
în vâltoarea trecerii
(îndemnat, de la spate, de vreme…)
şi se tot duce !

Lovindu-se de toate cele trecute,
până-şi face ţăndări cadranul…
îşi risipeşte anapoda rotiţele,limbile
şi secundele şi-apoi , istovit
şi-n neputinţă de sine,
regretă căderea

Dar ,nimic nu se mai repară,
pentru că ce a fost a fost
şi nu se mai întoarce… 
decât răsturnând  uşor,
si pe de-a-ndoaselea…! ,
clepsidra!






Se pendulează timpul ,
cu sufletul la gură…
nehotărât de-a se duce
trecut ori de-a mai rămâne
un pic prezent 
şi, cu secundele răsfrânte,
i se-agaţă clepsidrei
de margini

Face podul ori şpagatul
peste buzele-i moi
şi se-ncoardă…
ca un pisoi !,
când vede pericolul
din hăul trecerii

Insă ,timpul se sparge-n figuri,
văzându-se de-a binelea trecut
şi se vrea înscris în catastif…
şi-n memoria vremii
ca un mare star !

Dar,rămâne-n extaz,
doar câteva clipe,
ca o mare mirare !,
până ce vremea-l strecoară
şi-l tot risipeşte…
în toată uitarea
de sine !




Ca un acrobat,
m-arunc peste şaua
calului meu alb cu stea-n frunte…
şi cu mişcari fine bat
ritmul galopului…
din pinteni !

Apoi ,mă mişc, secundă cu secundă,
în stânga şi-n dreapta
şi-n jos…
pân-aproape s-ating pietrele
de pe caldarâmul visului
cu degetul !

Şi-n sus m-avânt...
cu multă măiestrie,
până în al nouălea cer !
uimind toţi serafimii
ce m-aplaudă-n cor
ca pe-un mare
magician

Insă ,cu toate-aceste figuri,
biduviul nu m-aruncă...
nici atunci când îl lovesc uşor
cu palma peste crupa-i fină…
făcând ,cu el,un salt fantastic
peste toate cele ce-mi stau în cale !
iar eu mă simt taaare mândru
şi taaare fericit…
(de-asemenea
joc !!!)

...De mă duc cu el călărind
prin tot universul ,
toată noaptea !,
uimind toţi
zeii…!




Odată şi-odată
aş vrea şi eu să ştiu
şi să pot vedea de-aproape
acel portal magic
pe unde iubirea-mi se prelinge
şi-i consumată
pe nerăsuflate toată
ca o dulce licoare
de Nemurire…

şi-apoi să rămân pe-acolo
un pic mai mult de-o vreme !
ca să cercetez tărâmul…
să ştiu şi pe unde gândurile mele
se tot duc atrase-n volburi
ca de-o gaură neagră
şi îşi pierd Lumina 

însă
dac-o fi şi-o fi
să nu mă mai pot întoarce
atunci să mă tot duc învârtindu-mă…!
lăsând margini de lunecare înfiorate
iar trecerea-mi pe dincolo
mereu fierbinte
şi aburindă !

şi-un singur dor aş mai avea…
în urma-mi de visare
să nu mă pierd aiurea !
ci…să mă prefac în mare stea
ce se duce de-a rostogolul
în dans cu stelele
uimind tot cerul
totdeauna…
(ca o cometă pletoasă
cu o coadă lungă
şi lucitoare... !)





Cu capul printre nori
un pic cam somnoros
am văzut cu-n ochi marea
cu malurile unite
ca o inimă deschisă

şi-n colţul cu cele două frumoase arcade
luna se-mbăia în spume roşiatece
tocmai când soarele
aproape scăpătase
răsfrânt printre margini
de noapte

şi nu-mi venea să cred
cum luna-mi făcea cu ochiul
să-i vin cât mai aproape
(şi să o spăl pe spate… !)

de sus
năucit de-aşa chemare
m-am aruncat iute în apă
şi de-atâta zbenguială
toată marea s-a făcut valuri
şi s-a revărsat peste diguri
toată ca o spumă…

şi-am râs-apoi cu luna
cu poftă şi cu lacrimi
de soarele ce se tot ducea…
neştiind că eu sunt
stăpânul ei
toată noaptea !






făcându-mă noaptea
mare punte peste mare,
ca o corabie răsturnată !,
luna aş prinde-o uşor
cu-o mână pe după mijloc
iar cu cealaltă
i-aş cuprinde cu multă gingăşie
palma stângă
(când ea va veni să se scalde
şi să mă vadă !)

dar ,vor fi şi riscuri
şi catargul mi l-aş înfige-adânc 
în mâlul clisos,
ca să nu mă-nec…
atunci când marea,
din când în când, se-nalţă
şi-i plină de valuri !

însă,în timp ce luna-mi va surâde,
i-aş face sic !!!Soarelui apus
ce-aşteaptă cuminte
să-i ofer ce i-am promis…
şi-n nicio noapte
nu i-aş da-o
ca s-o vadă…
sub niciun chip !





gândul tău călător
ce-mi bate la porţile inimii
ţi-l trimit înapoi cu gândul meu
şi cu multă dragoste-nvăluit
fără să te deranjez
prea mult din visare...
şi-nzecit cu multă iubire

(…chiar în miezul
nopţii tale
de iubire…)

ţi-l trimit să-ţi mângâie
necuvantul
şi tălpile să-ţi maseze... !
apoi să-ţi şteargă lacrima
din colţul ochiului înroşit
de prea mult dor
şi de prea mult fior
plâns…

dar…toate ţi le trimit
pic cu pic
din teama de-a-mi fi uitare
de-acum şi pururea….
căci sărutul meu
şi mângâierea
nu-ţi pot fi de la-nceput
chiar mari aşteptări
(cât cele mai mari mirări… !)

ci
doar
un
simplu
ecou!




gândul meu prea nărăvaş
nu-l primi de la-nceput
cu braţele deschise
căci s-ar simţi prea măgulit

acoperă-l mai întâi de nori
apoi deschide-i cerul
puţin câte puţin
lăsând nurii lunii
să-l ademenească
(şi mai ales nu-i cânta
de la primul pas… !)

apoi...
nu-l mai chinui degeaba...
ci să-l întorci mereu
înspre stânga
ori inspre dreapta
sau către în jos…
aşa cum îţi convine !

până când dorul
de iubire
ţi se va stinge !