Pe cărarea fină
ce mă duce către tine,
rătăcindu-mi paşii hai-hui
şi cu găndul mereu şui…
ca şi-un mers al nimănui,
cât timp mi-a mai rămas
până la capăt de vis,
tu,iubire, ocroteşte-mă !

Când soarele stă s-apună
printre culmi dulci de visare…
până când noaptea nu mă-mpresoară
cu năluciri ce mă-nfioară…
mă laşi să-ţi privesc,
învăluit de lumina-ţi magică ,
toate splendorile tărâmului tău de zână
şi gândurile-ţi frumoase
să ţi le cunosc
(şi pe cele care-s de văzut
şi pe cele ce le ţii ascunse… !)
şi inima-mi fierbinte
de prea mult dor
de tine,
să-mi răcoresc…
totdeauna,
iubindu-te !







This entry was posted on 10/10/2013 06:17:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: