Îmi place toamna asta...
aşa de cuminte !

Are nori frumoşi,nu-i furtunoasă…
doar când e târzie e-un pic furioasa...!
şi-atunci numai dacă soarele
nu ar încălzi-o destul
şi mai adânc
şi nici frunzele
nu-i sunt brumării
iar poamele-i sunt dulci
ca mierea

­In oglindirea ei, pe tot Cerul auriu,
soarele i se-arată zglobiu
şi o cuprinde toată…
şi o face
să nu mai poată
de dragul lui!

Nebunul înfocat de dragoste,
ar vrea să şteargă iarna
din calendare!
şi-n vremuri ce vor veni,
doar cu gândul tomnatic
şi timpul soarelui prelung,
ar topi brumele şi zăpezile toamnei
purtând-o la braţ, ca pe-o mireasă...
reînnoind-o-n primăvară!


This entry was posted on 11/13/2010 07:07:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: