Simfoniile celeste
şi mişcarea-n armonie
ar trebui să fie fără de sfârşit în univers
şi cântul de zee trebuie să se-audă-n tot timpul
căci tăcerile de orice fel ar fi ele
nu-s bune deloc atunci ceva nefiresc se-ntâmplă
serafimii-şi scapă harfele din mâini
luceferii se risipesc şi cerurile se-nchid
chiar şi soarele dispare !

nici pentru oamenii de rând nu-s bune tăcerile
chiar dacă ei au în genă şi uitarea…
doar dacă nervii simţirilor sunt în amorţire
şi-atunci pentr-un moment
se lasă totul în voia sorţii
fără de rostiri ori zâmbete

însă dacă tăcerea-i prea lungă
şi devine o obişnuinţă
încet-ncet dispare şi sensul trăirii
e ca şi când ţi-ar fi-n tot timpul lehamite
de tot ce se-ntâmplă aiurea

(şi fără de rost mut ţi-e până şi gândul
că nici nu-ţi mai trimite semnale
cum c-ar vrea să se-nalţe
-ntr-o idee sublimă !)

surâsul ţi se păleşte
şi nici că mai poate să exprime
vreo stare de bine ci doar amar de tristeţe
însă trebuie să ştii că necuvintele
se-adună totuşi şi-acolo-n adâncul minţii
chiar se-nmulţec-ntre ele ! şi bat şi bat la poarta visării
cerând Lumină până ce tăcerea de sine
-ncepe să te doară de nu mai poţi să stai aşa
-ntr-o abţinere de rostire !
…………………………………………………………………
în ajutor îţi trimit gândul meu înălţat
mai în tot timpul a trăire sublimă
să dea din aripi cu fâlfâiri ca şi de mătasă
peste culmile tărâmului tău de-nsingurată zee

să caute să-ţi gâdile toate simţirile
în tot timpul aruncându-ţi tăcerea
ca şi o superbă arătare
surâzându-mi…
către mine !



This entry was posted on 9/23/2014 12:10:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: