Adam
                            gânditor
                      cu capul plecat
                 şi cu privirea adâncită
               într-o largă visare de sine
           îşi tot ia avânt din când în când
          lungindu-şi braţul drept către cer
        căutând mereu în stânga şi-n dreapta
          peste culmi şi prin văgăuni celeste
            o cale ca să-l ducă mai aproape
                de locul de unde se spune
                  că ar curge fără-ncetare
                       izvorul fericirii…
              cercând să afle dacă se poate
           cum naiba se face ca un biet gând
      să-i fie mai plin de sine şi-ntr-un fel fericit
chiar mai dornic de-a fi trimis doar el prin univers
să caute-n locul lui tot felul de răspunsuri pentru taine
    o fi ştiind el drumul şi mersul cu ochii-nchişi !
     se tot miră adam şi se gândeşte să-l urmeze
      când  zăludu-i gând va vrea să-şi ia zorul
         să-şi stingă din nou setea de fericire
…………………………………………………………………….
      însă întrebându-l aşa-ntr-o doară pe adam
   ce-i fericirea îmi spune ca nu-şi mai aminteşte…
nici gându-i nebunatic nu vrea de niciun fel să-i spună
 doar dănţuieşte-ntruna… şi-i cere mai în tot timpul
     să-l lase să zboare ducându-se-nvârtindu-se…
     chiar eliberare din gândirea-i îngustă îi cere
      căci fără de nicio putinţă de-a şti vreodată
      de unde curge fericirea adam se gândeşte
        că tot mai bine i-a fost cândva cu eva…
           şi-acum regretă nespus de mult
                   că a muşcat din măr ! 


This entry was posted on 8/12/2014 03:20:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: