De câte ori încerc
să văd ce poate să ascundă
întunericul nopţii mă las vrăjit
de splendorile din Calea Lactee

îmi închid ochii şi-mi deschid mare
cât o mirare ochiul gândului
şi mare mi-e uimirea
de câtă strălucire-l împresoară
că pare un fuior de Lumină !
şi de câte steluţe umplu luciul visării
în care-l tot scald...

(ca să-mi crească frumos o idee
şi să ştiu cum voi rosti mai bine
cele văzute în taină…
atât cât să pot să scriu mai-apoi
un eseu sublim despre dragoste
şi iubirea de frumos !)

şi mă las dus
prin toate galaxiile purtat de mână
de doruri multe şi dorinţe mii
până când din creştet de gând
mi se prelinge esenţa gândirii...
inundând toată noaptea
cu o mare de licurici magici
şi cu fiorii dulci
ai rostirii !



This entry was posted on 6/12/2014 02:00:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: