Tot fremătând,
visând pe-ascuns
la o trăire de patimi păgâne cu Luna…
venind de la apus către răsărit ,
aproape sugrumat ­într-un ochi de mreajă
(tocmai când ar fi vrut să răsară ! )
Soarele se lasă avântat

şi-i dus, de iele jucăuşe,
printre culmi fantastice
de visare
iar sfera-i de roş-aprins,
dezvelită de coaja catifelată
a-nnoptării de sine ,
se tot aprinde şi se tot măreşte

cuprins de toată vraja,
Soarele se rostogoleşte uşor, uşor
şi-odată atingând culmile-nălţării maxime,
tremurând de-aşa plăcere,
razele-şi împrăştie
peste tot cerul

şi-atunci...
irizând toţi  fiorii din nori,
peste tot se dezlănţuie  potopul…
şi se revărsă ,
clipocind ,
printre marginile trecerii sale ,
toţi picurii vii
ai ploii
magice

…………………………………………………………………….

şi el se tot vrea dus  de  iele
printre culmi fantastice…
pentru-o nouă trăire !



This entry was posted on 4/26/2014 06:03:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: