Soarele-i singurul vinovat
pentru tot omătul şi frigul...
zic şi eu, aşa…

căci,tot vrând el să vadă luna ,
a-nnebunit cu totul,arătându-şi dinţii…!,
şi-a suflat ,oftand , vânt cu volburi
albind tot pământul
cu ninsoare

şi-acum ,când răsare ,
pământu-i pare-a fi chiar luna !

şi chiar în miezul zilei,
cu-o blândă mângâiere
­îl sărută ,perversul ! ,
peste albul scânteietor…
dându-se de-a rostogolul ,
peste tot pământul ,
răcorindu-şi razele
şi dorul de lună !

dar,când el apune şi se lasă-n noapte,
eu mi-aştept zâna albă…
şi-mpreună depănăm poveşti
­cu suspine şi şoapte
(despre una,despre alta…) 

………………………………………………………..
şi facem mare haz de soare,
când ,din nou, razele-şi arată !


This entry was posted on 2/01/2014 11:17:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: