Când Luna-şi piaptănă dorul
şi peste oglinda apei,
cu glezna-i fină ,
împrăştie visătoare
stropi de dragoste
şi-adună , printre pleoape de visare,
spume sclipitoare şi fiorul…
cântecul ei de iubire,
îngânat cu-al  Soarelui
(ce-i va veni…mândru răsărindu-i !)
pe care şi el îl cântă,cu multă duioşie,
de peste-a sa-nnoptare…
strabate tot universul
năucind luceferi
şi zâne…
şi oameni !

……………………………………………………
însă,ca să-ţi luminez a ta visare,
şi eu,iubire,mă tot răsar…
(ca şi-un mândru soare !)
cântându-ţi la-ntâlnire…
peste-a ta cântare,
acelaşi cântec şi cu-aceleaşi note…
(dar ,cu-o octavă mai jos !)
îngânându-ne-n toate cele…
ca-ntr-o superbă
nocturnă !



This entry was posted on 2/26/2014 04:21:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: