Incerc
să mă-nalţ ,
de multe ori ,
cu gândul , tot mai sus…
ca să fiu cât mai aproape
de visu-mi cel mai mult visat,
când frumoasa nopţilor mele
mă tot ademeneşte

Dar ,mirajul atingerii ,îmi orbeşte gândul…
şi nici nu mai ştiu dacă visez sau chiar ating
înălţimile frumuseţilor sale şi norii-i tiviţi pe margini
cu stele…căci,de pe cerul visării ,
frumoasa-mi tot mă cheamă
şi cu mine se joacă

Tandră despletindu-şi nemaivăzut surâs…
iar, de pe buzele-i dulci ,mă lasă să-i culeg
petale de şoapte

Dar,deodată,din ochi de cadână ,
îşi lăcrămează peste mine ploi calde…
ce m-alunecă ,-napoi , spre-nceputul visului…

Aaapoi,jucăuşă ,cu multă delicateţe,
si fără de-ncetare,mă tot aruncă
în deplina magie a visării-mi...
uitând de toate…
şi de mine !



This entry was posted on 2/10/2014 05:06:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: