De la un timp,Soarele răsare
din ce în ce mai aprins…
şi-i supărat foc pe-a lui iubită !
şi marea cea mare a genunii sale
se face,din ce in ce mai mult, roş-aurie…
şi-i mult impresionată
de-a lui revărsare 
de furie !

când frumoasa-i despletită ,
din ape oglindită , îi tot fuge…
şi se-ascunde ,ca o zănatecă ,
pe sub pânzele ce o feresc
de lumina zilei

şi-ar tot răsări,ca un falnic prinţ ,
de fiecare dată ,dacă şi ea ar vrea  
să-i fie cât mai aproape…
(măcar atunci, când şi el,
de dorul ei istovit, i se-apune
în culcuş de dragoste…)

aşteptând-o,
fără de-ncetare,
să-i tot vina…
ori,daca ea ar vrea,
sa-i tot fugă...
toata cuprinsa 
de-a lui
visare !


This entry was posted on 2/18/2014 02:29:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: