Trecut ,cu măreţie,
de la răsăritu-i de vis
şi până la magicul apus,
mereu, cât e ziua de mare,
din vreascuri rupte din raze,
Soarele-i face cuib
iubitei sale…

Ca să le fie culcuş…
moale şi fin ,ca de pluş !
când istovirea-i de peste zi,
(din toată urcarea-i spre-nălţimi,
de la ivirea-i din genuni
şi până la amurgul de sine…)
îi va pune geană de visare
peste geana lunii

şi,-n braţele ei,
să poată să-şi ostoiască
tot dorul de-a ei iubire
şi toată vâlvătaia din inimă
să-şi liniştească…
……………………………………………….
şi-apoi, să poată să trăiască,
vis în vis,cu-a lui iubită,
o magică iubire celestă
şi nemaivăzută…
din toate timpurile !




This entry was posted on 2/17/2014 12:49:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: