Mă ispiteşti,
strălucitoare,
cu cioburi de vis
fin înşirate şi irizate
de lumini multicolore
frumos conturând înălţimi
şi margini de aripi de zbor
şi mă faci să plec departe cu gândul…
(ca să-ţi vin, cât mai aproape,
în magic rostogol de păcate !)

căci,visând,mi te-nchipui
ca o minune,toată dantelată-n alb…
şi te văd chiar şi cu ochii-nchişi !
strălucind pe bolta-nnoptării mele
mult mai albă şi decât zăpada
ce-mi învăluie ,ca o spumă ,
înfrigurarea-mi de tine

însă,atunci când tu-mi surâzi,
Lumina-ţi suavă imi orbeşte visarea…
şi mi te face mult mai albă
decât toată străfulgerarea
din gândurile mele
înfiorate de-atâta
dor de alb... !


This entry was posted on 2/15/2014 03:53:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: