nu mai pot să-ţi fiu
cântecul duios de violina
şi nici versul pătimaş de iubire
scris din toată inima !

când nu mai ai nimic de spus
decât că tu eşti tainica lună
şi frumoasa ce-şi unduieşte trupul
ca o balerină...
cu roşul macilor în surâs
săltând cu graţie în dans
piciorul delicat şi fin 

şi că toată despletită
firea ţi se-alintă
pana când dorul de iubire
te tot ridică ...valsând...
cu braţele deschise
înspre soare
surâzând !

si-atunci...
eu nu-ţi mai pot fi
decât un gând anost
şi-nlăcrămat…
în sinea-i mare
de visare
uitat !



This entry was posted on 1/05/2014 12:19:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: