Şi cât mi-e de teamă…
căci ştiu prea bine
că ale mele gânduri,
când nu-ţi sunt rostite domol
şi nu tocmai pe deplin,
te dor prea mult,
când eu nu-ţi pot fi
cât mai aproape…
de adevăr!

(şi cât aş vrea
ca visarea de mine
să-ţi fie trăire sublimă ,
când mă avânt năucit
de-ale tale splendori
prin rai de frumuseţi ! )

Dar,ca să mă mai suporţi,
îţi voi scrie,de-acum-nainte,
cu slove vii şi stihuri mari,
un cântec de dragoste
prea bine cunoscut
(încă de la facerea lumii!)

Iar tu ,cu a ta perfecţiune frumoasă
de gânduri mari hulpavă,
să mă laşi,totuşi, să-ţi rostesc
tot adevărul meu până la capăt,
până la sfârşit de timp…
(până la ultima secundă prelinsă
şi-apoi să mă cuprinzi ca-ntr-un laţ
şi să-mi sugrumi tot necuvântul,
dacă nu-ţi va plăcea
a mea rostire !)

Insă,în potirul tău de dragoste,
totdeauna,să ştii iubire,
îţi voi turna parfum de mine,
pentru ca sufletele noastre să-nflorească
şi tot te voi face, cu multă delicateţe…
să-mi fii mereu iubită !




This entry was posted on 11/18/2013 08:54:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: