Mă las plecat cu gândul
dincolo de adevăr
şi ­încerc să descopăr
tainele nemuririi…

Dar simt cum mi-e supus,
trecut prin mister de cotloane
şi prin strânsori de mreje,
îndoielii ori frângerii…

Când,în sinea mea,
tot mai adâncit spre cunoaştere,
­gândul î­mi lunecă
mult mai departe
de-nchipuire
(năucit de splendorile visării…)
luat de mână de himere
cuprinse de pofte nebuneşti…
ce-ar vrea să mă-ndemne
spre sfărşit de vis,
spre hăul pierzaniei…

­însă eu,iubire,făcându-le-n ciudă,
îmi aleg singur calea…
şi plec,cu gând cu tot ,
spre cunoaşterea
Nemuririi
de noi
doi !






This entry was posted on 11/24/2013 05:37:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: