Înainte ca vremea haină
să ne fie sfârşitul…
să ne pună capăt visurilor
tu ,zâna ploilor magice,
nu mă pedepsi aiurea
cu tăcerea ta
dulce!

Ploaia-ţi  fantastică
de cuvinte nemaiauzite,
întreruptă brusc
de vreo durere
ori de vreo ispită…
nici nu-mi imaginez de ce şi cum...
şi ziua-ţi senină  de visare,
cum au fost tulburate
de vreo furtună
şi cum aş crede că toate astea
mi te-au răpus !?

De ce si de cine mi te feresti
si-n umbre racoroase
tot timpul ti-l petreci,
când soarele îţi străluceşte
din ce în ce mai tare
(si cerul de vis
tu mi-l acoperi cu  nori...
iar curcubeul dragostei
mi-l ascunzi...!)

De ce nu-mi vii ,cand eu te chem,
din ce in ce mai aproape,
(cu privirea-ti senina surazandu-mi...)
tu sa mă prinzi de mână
şi sa-mi spui 
asa, intr-o doara,
că tot mă mai iubeşti

Când roşul dragostei aprins
ne-mpresoară visurile
şi toate-mi spun
cat de mult tu mi-ai fost...
aş vrea să cred
că-mi eşti
si ca-mi ramai,
pentru totdeauna,
o preafrumoasa
iubire!






This entry was posted on 10/22/2013 06:30:00 p.m. and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

0 comentarii: